Ultimele stiri

Darius Vâlcov a fost REŢINUT de DNA

Darius Valcov

Darius Vâlcov a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA la câteva ore după ce Senatul a avizat favorabil cererea procurorilor în ceea ce-l priveşte. De altfel, la scurt timp după votul din Senat, Darius Vâlcov a venit la DNA. El fusese la Direcţia Naţională Anticorupţie şi în cursul dimineţii.

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată de Senat, fiind înregistrate 97 de voturi „pentru”,  48 „împotrivă” şi cinci abţineri. Alţi 18 senatori nu au fost prezenţi la vot.
Fostul ministru al Finanţelor a fost reţinut în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri.
Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a venit la DNA, miercuri, în jurul orei 15.00, după ce Senatul a avizat reţinerea şi arestarea sa în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.
DNA a cerut un nou aviz, marţi, pentru arestarea lui Darius Vâlcov, acesta fiind suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi.
Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful în se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanţelor.
Această a doua cerere formulată de DNA în cazul lui Vâlcov va intra în perioada următoare în circuitul parlamentar.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*