Ultimele stiri

De câţi bani are nevoie Universitatea Politehnica din Timişoara ca să inaugureze una dintre cea mai moderne biblioteci din vestul ţării

Reprezentanţii Universităţii Politehnica din Timişoara au reuşit să convingă cu greu guvernanţii să aloce fondurile necesare realizării unei biblioteci moderne, în care studenţii şi profesorii să se poată bucura de condiţii la cele mai înalte standarde. După opt ani de lucrări, perioadă în care s-au alocat nu mai puţin de 16 milioane de euro pentru realizarea clădirii, biblioteca tot nu poate fi inaugurată. Şi asta pentru că guvernanţii se lasă greu de convins în a mai aloca încă patru milioane de euro în mobilierul şi soft-urile necesare.

Rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Viorel Şerban, este optimist şi speră ca, totuşi, în primăvara acestui an, măcar o parte din bibliotecă să fie funcţională. Reprezentanţii universităţii de stat timişorene au făcut toate demersurile necesare către minister în speranţa că vor primi o alocare suplimentară de fonduri.

Biblioteca ultraperformantă a Universităţii Politehnica este construită pe B-dul Vasile Pârvan, lângă sediul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare. Clădirea are numeroase săli de conferinţă, săli cu cărţi speciale şi locuri de lectură pentru profesori. De asemenea, studenţii vor avea acces liber la raft.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*