Ultimele stiri

Demolarea garajelor de pe strada Orion, blocată de instanță

Aleea Azurului

Aprope că-și vedea visul cu ochii primarul Nicolae Robu când a aflat că mai mulți cetățeni de pe strada Orion au început să-și demoleze garajele. Doar că, i s-au pus bețe în roate, iar proiectul a fost dat peste cap. Mai precis, unul din proprietarii de garaje a apelat la instanță, iar aceasta i-a dat câștig de cauză. Acum garajul acestuia nu mai poate fi demolat, până în momentul în care se vor stabili despăgubirile.

„Există o ordonanță președințială pentru stoparea demolării, pe ideea că trebuie așteptat până când se stabilesc despăgubiri. Ce despăgubiri ar trebui să se dea proprietarilor, când există un contract care spune foarte clar că în momentul în care există interes public pentru acel teren, proprietarii au obligația să elibereze terenul fără nicio despăgubire?”

Primarul spune că proprietarii de garaje trebuie să renunțe de bună voie la construcțiile lor, căci acest lucru a fost prevăzut în contractele pe care le au cu municipalitatea. Până acum, doar trei dintre ei s-au conformat.

Acum că unul dintre proprietari a primit această ordonanță prezidențială, este posibil ca și restul să apeleze la această modalitate, mai ales că, spune primarul, deja a auzit că au mai apărut două cazuri.

„În orice societate democratică, dreptul de a face așa ceva există pentru oricine, dar până la urmă trebuie să vorbim despre dreptul moral. Atunci când au cerut, pe vremuri, teren în concesiune să amplaseze garajele acolo, n-au pus nicio condiție că atunci când vor trebui să elibereze terenul vor fi despăgubiți. Dimpotrivă, au acceptat o clauză în contract în care scrie foarte clar că, după o notificare, în termen de 30 de zile, vor elibera terenul. Acum, când este teren public, iar consiliul local a hotărât asta, când lucrările sunt în desfășurare pe teren și vede toată lumea interesul public, unii cetățeni, nu toți, încearcă să mai scoată un ban”

Proiectul va merge, totuși, mai departe, iar garajele vor rămâne izolate, anunță primarul Nicolae Robu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*