Ultimele stiri

Desert cu ciocolată şi vişine

desert cu ciocolata si visine

Ingrediente pentru desert cu ciocolată şi vişine:

Pentru crema albă:

2 foi gelatină
150 g ciocolată albă de menaj
1 ou mare
1 lingură zahăr
2 linguri zeamă de portocale
150 ml frişcă lichidă

Pentru crema maro:

100 g ciocolată neagră de menaj
2 ouă mari
2 linguri zahăr
1 esenţă de vanilie
100 ml frişcă lichidă

Pentru sosul de vişine:

1 borcan mare compot de vişine
2 pacheţele zahăr vanilat
3 linguri amidon

Mod de preparare pentru desert cu ciocolată şi vişine:

Gelatina se pune la înmuiat în 50 ml apă. Ciocolata albă se rade, se pune pe baie de aburi până se topeşte, după care se lasă să se răcorească. Albuşul se ­bate spumă tare cu zahărul, se adaugă gălbenuşul, zeama de portocale şi se bate ­până devine cremă. Gelatina se topeşte şi se amestecă cu crema şi cu ciocolata topită, după care se încorporează uşor frişca bătută.

Ciocolata neagră se rade şi se topeşte pe baie de aburi, după care se lasă să se răcorească. Albuşurile se bat spumă tare, se adaugă gălbenuşurile cu zahărul şi esenţa şi se bate până devine cremă. Se adaugă ciocolata, amestecând continuu, şi se încorporează uşor frişca bătută.

Se pun straturi alternative din creme în şase cupe de sticlă. Se introduc la frigider două ore. Se scot sâmburii de la vişine şi împreună cu zeama şi zahărul vanilat se pun la fiert. Se dizolvă amidonul cu puţină apă şi se ­pune peste compot. Se lasă să se îngroaşe şi se dă ­deoparte. Se amestecă din când în când până se răceşte ­puţin. Se ­pune în cupe peste creme şi se poate servi cel mai bun desert cu ciocolată şi vişine, scrie Click.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*