Ultimele stiri

Dezbaterile în dosarul ICA, reluate astăzi de Curtea de Apel Bucureşti

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti urmează să reia dezbaterile în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), completul de judecată urmând să mai audieze doi inculpaţi şi să stabilească ce probe vor admite în această cauză.

Dan Voiculescu declara, în 31 iulie, că „unii se grăbesc” ca el să fie condamnat până în decembrie în dosarul ICA, motivul fiind, în opinia lui, acela că „în noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece” până nu îl vede condamnat.

Declaraţia a fost făcută după ce, la ieşirea de la DNA, unde fondatorul PC le-a cerut procurorilor să-i ridice controlul judiciar într-un alt dosar, în care este suspectat că a şantajat mai mulţi oameni de afaceri, Voiculescu a fost întrebat despre termenul de luni al dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Astfel, Dan Voiculescu a precizat că la viitorul termen nu ar urma să fie făcută pledoaria finală. „Nu mi s-a cerut pledoarie finală pentru luni (4 august – n.r.). Eu înţeleg foarte bine că unii se grăbesc că trebuie neapărat condamnat Voiculescu până în decembrie. M-am tot gândit la motiv, motivul e legat de faptul că în noiembrie pleacă Băsescu și nu vrea să plece până nu mă vede condamnat”, a spus el.

Referitor la o eventuală condamnare cu executare, Dan Voiculescu a declarat că nu îi este frică de închisoare, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*