Ultimele stiri

Doar judeţul Timiş şi încă 3 judeţe, plus capitala depăşesc salariul mediu

leul

Câştigul mediu net va fi de 1.758 lei, anul acesta, cu 98 lei mai mare decât în 2014, conform Comisiei Naţionale de Prognoză. Numai că în 37 din cele 41 de judeţe, câştigurile vor fi sub medie, în vreme ce, în Capitală, vor fi cu 68% mai mari. Totodată, salariile din 10 judeţe ajung la circa jumătate din cele ale bucureştenilor care ridică vizibil media pe ţară. Fără zona Capitalei, salariul mediu abia depăşeşte 1.500 lei, transmite capital.ro.

În documentul „Prognoza în profil teritorial 2014-2017”, publicată în decembrie, Comisia Naţională de Prognoză estimează că salariul mediu net va fi de 1.758 lei, în 2015, faţă de 1.660 lei, anul trecut. Creşterea este similară celei din 2014 faţă de 2013, iar discrepanţele între Capitală şi restul ţării se adâncesc.

În Bucureşti va fi cel mai mare câştig mediu net, ca şi în anii anteriori, şi va ajunge la 2.571 lei, cu 146 lei în creştere faţă de 2014. Doar patru judeţe vor depăşi media naţională: Ilfov (2.061 lei), Timiş (1.927 lei), Cluj (1.881 lei), Argeş (1.826 lei).  La polul opus sunt zece judeţe, unde media salariilor va fi în jur de 50% din cea din Capitală. Cele mai mici salarii vor fi în Harghita (1.202 lei), Bihor (1.261 lei), Maramureş (1.304 lei), Vaslui (1.306 lei), Neamţ (1.330 lei).

Capitala trage în sus media naţională, rezultatul fiind că, în statistici, situaţia salariilor este mult mai promiţătoare decât în realitate.

În România vor fi 4,58 milioane de angajaţi, în 2015, din care 828 mii în Bucureşti şi 108 mii în judeţul Ilfov, potrivit documentului citat. Cele mai mici salarii vor fi în judeţele din regiunea Nord Vest (Bihor, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Cluj, Satu Mare şi Sălaj) unde media va fi de 1.412 lei şi în cea de Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) de 1.463 lei.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*