Ultimele stiri

Doi bărbaţi surprinşi in timp ce sustrăgeau bunuri dintr-o societate comercială

Doi bărbaţi, de 39 şi 41 de ani, sunt cercetaţi de poliţiştii Secţiei 5 Timişoara, după ce ar fi fost surprinşi de agenţii de pază ai unui centru comercial în timp ce sustrăgeau produse cosmetice. Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal pentru furt.

Poliţiştii Secţiei 5 Timişoara efectuează cercetări faţă de doi bărbaţi, de 39 şi 41 de ani, bănuiţi de furt din societate comercială.

La data de 25 mai a.c., cei în cauză au fost reţinuţi de agenţii de pază ai unei societăţi comerciale, după ce ar fi sustras produse cosmetice din interior.

Prejudiciul în valoare de aproape 250 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate reprezentanţilor societăţii comerciale.

Pe numele bănuiţilor a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestora.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*