Ultimele stiri

Doi membri ai unei familii, trimiși în judecată pentru evaziune fiscală

Doi membri ai unei familii au fost trimiși în judecată de procurorii timișoreni pentru evaziune fiscală. Prejudiciul este de aproximativ 60.000 de euro.

Cei doi bărbați au înregistrat sute de facturi false sau au omis să înregistreze în contabilitate veniturile obținute din vânzarea și cumpărarea de cereale.

„În perioada august-decembrie 2006, inculpatul Căcărează Vasile Tailor, în calitate de administrator al S.C. TAILOR TRANS S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în contabilitatea societăţii şi a menţionat în declaraţiile privind TVA, un număr de 162 facturi fiscale de achiziţii de cereale false, în vederea stabilirii unor obligaţii fiscale eronate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 210.943 lei. În perioada octombrie-noiembrie 2006, inculpatul Căcărează Dumitru, în calitate de administrator al S.C. DODA PROD S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii veniturile obţinute din valorificarea unor cantităţi de cereale către o altă societate comercială, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 57.411 lei”, transmit procurorii de la Curtea de Apel Timișoara.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*