Ultimele stiri

Doi tineri, de 20 şi 17 ani, au fost răniţi în urma unui accident rutier. Conducerea unui autovehicul şi alcoolul sunt incompatibile!

poliție

Doi tineri, de 20 şi 17 ani, au fost răniţi în urma unui accident rutier produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În urma testării şoferului cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,77 mg/l. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 26 mai a.c., în jurul orei 04.35, poliţiştii oraşului Sânnicolau Mare au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier în apropierea localităţii Periam.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 20 de ani a condus un autoturism pe D.J. 682, dinspre localitatea Sânpetru Mare spre localitatea Periam, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul vehiculului, răsturnându-se în afara părţii carosabile.

În urma accidentului, şoferul şi o tânără de 17 ani, pasager în autoturism, au suferit răni uşoare.

Poliţiştii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă.

Conducerea unui autovehicul şi alcoolul sunt incompatibile!

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*