Ultimele stiri

Dorin Cocoș, arestat la domiciliu

Instanţa supremă a dispus, luni, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Dorin Cocoş, la propunerea procurorilor DNA, în dosarul „Microsoft”, iar pentru Gheorghe Ştefan, judecătorii au prelungit arestul preventiv.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, luni, ca omul de afaceri Dorin Cocos să fie cercetat, în dosarul „Microsoft”, în arest la domiciliu, impunându-i mai multe obligaţii. Între acestea se numără interdicţia de a părăsi locuinţa din Bucureşti fără a avea permisiunea procurorilor anticorupţie. Dorin Cocoş nu are voie să comunice, direct sau indirect, cu ceilalţi inculpaţi din dosar, martori sau experţi, precum şi cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor pentru care este cercetat.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată tot la instanţa supremă.

Dorin Cocoş nu poate părăsi arestul Poliţiei Capitalei întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP, în care este arestat şi fiul său, Alin Cocoş, dar şi fostul şef al DIICOT, iar fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu este cercetat sub control judiciar.

În cazul lui Gheorghe Ştefan, instanţa supremă a decis să admită propunerea procurorilor DNA de prelungire a arestării preventive pe o perioadă de 30 zile, începând cu 26 februarie până la 27 martie.

În acelaşi dosar, judecătorii au dispus prelungire arestului la domiciliu pentru fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi omul da afaceri Dumitru Nicolae, pentru 30 de zile, începând cu 23 februarie până la 24 martie.

Nici în cazul lui Gheorgeh Ştefan, Gabriel Sadu şi Dumitru Nicolae deciziile nu sunt definitive, putând fi contestate.

Instanţa supremă a analizat vineri propunerile anchetatorilor DNA privind măsurile preventive pentru Dorin Cocoş, Gabriel Sandu, Dumitru Nicolae şi Gheorghe Ştefan, în dosarul „Microsoft”, decizia fiind amânată pentru luni.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că, în sala de judecată, Cocoş, Sandu şi Dumitru Nicolae i-au spus judecătorului că recunosc acuzaţiile DNA şi că au colaborat cu anchetatorii, în vreme ce Gheorghe Ştefan şi-a menţinut declaraţiile iniţiale în care nu recunoaşte implicarea sa în dosarul „Microsoft”.

Dorin Cocoş este arestat preventiv în dosarul „Microsoft”, alături de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. În arest preventiv au fost, până în 25 ianuarie, şi fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi omul de afaceri Dumitru Nicolae, aceştia fiind în prezent în arest la domiciliu.

Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11 – 17 februarie, în prezent fiind cercetată în arest la domiciliu.

Dorin Cocoş mai are un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

În dosarul Microsoft, Cocoş este acuzat că ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Mai multe AICI .

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*