Ultimele stiri

Dosarul Lukoil, trimis în judecată. Prejudiciul din spălare de bani este de peste 1,7 miliarde euro

Dosarul în care Lukoil şi reprezentanţi ai săi sunt acuzaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii a fost trimis în judecată, printre inculpaţi fiind Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Holdings Bvatrium, dar şi români şi ruşi din conducerea rafinăriei din Ploieşti.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti i-au trimis în judecată pe rusul Andrey Iurevici Bogdanov, director general şi membru în CA al Petrotel Lukoil, pe moldoveanul Andrei Raţă, membru în CA al Petrotel Lukoil, pe Dan Dănulescu, directorul adjunct al companiei, pe Dorel Duţu, contabil şef al companiei, pe rusul Alexey Vonstev, director adjunct al companiei, pe Olga Kuzina, directoare adjunctă a companiei, precum şi companiile SC Petrotel Lukoil Ploieşti SA şi Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda.

Acuzaţiile se referă la spălare de bani şi folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii.
Procurorii arată că în perioada 2011-2014, directorii inculpaţi ai Petrotel Lukoil au folosit cu rea credinţă bunurile şi creditul companiei „într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza alte societăţi comerciale în care aveau interes direct sau indirect”.
Petrotel Lukoil ar fi încheiat contracte de achiziţie de ţiţei şi de livrare a unor produse finite în condiţii dezavantajoase companiei, la preţuri sub cele de producţie. Firma favorizată era Lukoil Europe Holdings BV din Olanda, iar favorizarea ar fi constat în „efectuarea de plăţi cu titlu de restituire de împrumut în virtutea contractelor de creditare în cadrul cărora S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti avea calitatea de împrumutat-debitor, sume achitate pentru stingerea unui debit fictiv, sume împrumutate cărora, cu ştiinţă şi în detrimentul societăţii le-au schimbat destinaţia prin stingerea unui împrumut în curs, favorabil ca şi condiţii de creditare cu un împrumut defavorabil ca şi condiţii de creditare destinat investiţiilor şi care nu s-au regăsit în investiţiile societăţii precum şi sume restituite cu titlu de rambursare împrumut şi provenite dintr-un aport de capital simulat”.
Procurorii arată că prejudiciul provocat de inculpaţi se ridică la peste 1,76 miliarde de euro. Anchetatorii au dispus sechestru asigurător pe conturile Petrotel Lukoil Ploieşti şi ale Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, până la suma de 2,07 miliarde euro, precum şi pe peste 176 de milioane de acţiuni în valoare de 442 milioane lei, pe primele de emisiune deţinute de Lukoil Europe Holdings Olanda, în valoare de 1,88 miliarde lei.
Conturile puse sub sechestru ale celor două companii se află la ABN Amro Bank Olanda, în cazul Petrotel Lukoil Ploieşti, şi la City Bank Londra, în cazul companiei din Olanda.
Dosarul va fi judecat la Tribunalul Prahova.
În octombrie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a decis, de asemenea, punerea sub sechestru asigurător a produselor rafinăriei Petrotel Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal, până la concurenţa sumei de 1,039 miliarde lei.
Sechestrul a fost ridicat la 24 de ore după ce Victor Ponta a avut o intervenţie publică critică la adresa procurorilor. „Îmi exprim speranţa ca, fără a interfera în niciun fel în activitatea suverană şi independentă a procurorului, să avem grijă că e vorba de 3.500 oameni şi de nişte interese economice de funcţionare a altor companii extrem de importante şi sper doar în înţelepciunea şi responsabilitatea celor care anchetează de a găsi soluţia legală. Totuşi, aici nu e vorba că am prins pe cineva furând o maşină şi indisponibilizăm maşina, aici să indisponibilizezi conducte… bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România. Dar justiţia este independentă îşi face datoria şi bănuiesc că, dacă se întâmplă ceva rău, cei 3.500 de oameni o să vină la mine, că aşa e cu justiţia. Eu doar sper şi ne dorim să se găsească soluţia legală prin care, pe de-o parte, să fie sancţionaţi cei vinovaţi, să se recupereze prejudiciul fără să aruncăm în aer acea chestie cu „Fiat Justitia Pereat Mundi” („Să se facă dreptate chiar dacă moare lumea”-n.r.)…eu sper să fie doar cu „Fiat Justitia”, fără să piară şi lumea numai din asta”, a declarat Ponta, pe 6 octombrie.
Intervenţie a Ambasadei Rusiei
La vremea respectivă, într-o declaraţie publicată pe site-ul Ambasadei Rusiei, Oleg Malginov a susţinut că „o preocupare aparte o provoacă faptul că în cadrul măsurilor de anchetă s-a dispus ca uzina să oprească producţia ceea ce a pus în pericol funcţionarea întregului lanţ de producţie al companiei „Lukoil” din România”. Surse judiciare au explicat însă pentru gândul că procurorii nu au dispus sistarea activităţii rafinăriei, ci doar au pus sechestru asigurator pe produsele rafinăriei Petrotel Lukoil.
Ambasadorul Rusiei a mai susţinut în declaraţia sa că „în timpul activităţii sale în România „Lukoil-ul” a creat mii de locuri de muncă, a plătit regulat impozite în bugetul românesc, a acordat sprijinul comunelor locale, a investit în susţinerea ecologiei, perfecţionarea structurilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, în dezvoltare a surselor netradiţionale de energie, i-a ajutat pe copii invalizi şi orfani etc”.
Malginov spune că speră că „ancheta se va face nepărtinitor şi obiectiv în cadrul legii şi ţinând cont în mod cuvenit de interesele atât ale mediului de afaceri, cât şi ale muncitorilor, precum şi de interesele relaţiilor ruso-române” şi că va urmări „atent dezvoltarea situaţiei în jurul rafinăriei „Petrotel-Lukoil””
Băsescu cerea Guvernului preluarea rafinăriei de la Ploieşti
La ameninţările Lukoil că nu reia producţia, Traian Băsescu, preşedinte al României la vremea respectivă a cerut  Guvernului să preia rafinăria de la Ploieşti. Şeful statului a susţinut că reprezentanţii Lukoil fac presiuni la adresa procurorilor şi a guvernului, această atitudine fiind inadmisibilă. ”Ia plecaţi, băieţi, dacă nu respectaţi legile statului, dar nu plecaţi cu rafinăria”, a comentat Băsescu.
Fostul şef al statului a susţinut, pe 9 octombrie, că reacţia României, a guvernului, faţă de Lukoil trebuie să fie ”pe înţelesul ruşilor”, el avertizând că această companie trebuie să se hotărască: ori respectă legile statului român şi rămâne aici, ori, ”dacă vrea legile de la Moscova, să se ducă acolo”.
„Nu discut decât de ameninţarea, presiunea făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procurorilor şi a Guvernului României. Consider că o astfel de abordare e inadmisibilă. Dacă mâine va stabili să nu reia producţia, cer Guvernului României să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti. Pentru că asta depăşeşte limitele unei companii care vrea sau nu vrea. Trebuie să ne amintim preţul cu care am privatizat-o, îl plătim şi diferenţa cât a costat retehnologizarea îl plătim după ce constatăm dacă evaziunea fiscală a fost de 230 milioane euro sau a fost mai mare. La constatarea finală a ilegalităţilor comise de Lukoil, să discutăm în contrapartidă suma constatată a fi fraudă cu sumele investite de Lukoil în această rafinărie”, a spus Băsescu.
El a apreciat că ameninţarea reprezentanţilor Lukoil cu oprirea producţiei este una de tip „putinian”.
„Este o abordare de tip putinian, aşa ceva face Putin într-o ţară, nu într-o ţară a UE. Comportamentul nostru trebuie să fie pe înţelesul ruşilor. Lukoil trebuie să se hotărască – respectă legile statului român sau dacă vrea legile de la Moscova, să se ducă acolo”, a spus Băsescu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*