Ultimele stiri

După mai bine de jumătate de an, Timșoara are, din nou, serviciu de ecarisaj

După mai bine de jumătate de an, timp în care maidanezii s-au plimbat și s-au înmulțit în voie, pentru că Timișoara nu avea contract cu nicio firmă de exacrisaj, iată că situația e pe cale să se îmbunătățească. Primarul Nicolae Robu a anunțat că municipalitatea a semnat, în sfârșit, un nou contract  cu o firmă de ecarisaj. Este vorba de Danyflor, singura firmă înscrisă la licitație.

“Am semnat contractul de gestiune a populației canine, în sfârșit, dar abia acum. De săptămâna viitoare va trebui să-i vedem împuținați . Acest contract are și acele clauze inventate de mine cu penalități în funcție de numărul de câini găsiți pe stradă de echipele mixte de control, formate din reprezentanți ai primăriei și reprezentanți ai firmei”, a spus primarul Nicolae Robu.

Noile clauze fac ca, pe lângă obligațiile prin lege pe care le are firma care se ocupă cu ecarisajul, să să plătească și despăgubiri persoanelor fizice pentru traumele suferite din cauza agresiunii câinilor fără stăpân de pe domeniul public. În plus, reprezentanții firmei pot fi penalizați dacă există sesizări că pe străzile din Timișoara mai există maidanezi.

“Nu putem însă peste noapte să aplicăm aceste prevederi după ce de atâta amar de vreme nu am mai avut operator de gestiunea populației canine, evident câinii s-au înmulțit și nu putem săptămâna viitoare să-i penalizăm că sunt câini pe stradă”, a concluzionat primarul Nicolae Robu.

Firma Danyflor, cea care a câștigat licitația și se va ocupa de serviciul de ecarisaj din Timișoara este aceeași firmă care s-a ocupat și în trecut de această problemă.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*