Elena Udrea, la DNA
Președinta Partidului Mișcarea Populară (PMP), Elena Udrea, s-a prezentat miercuri seară la DNA pentru a fi audiată în dosarul în care este cercetat primarul municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan.
La intrarea în sediul DNA, Elena Udrea a declarat că a fost citată într-un dosar mai vechi al lui Gheorghe Ștefan. Surse judiciare au precizat că Elena Udrea a venit în calitate de martor.
În 28 mai, DNA a anunțat că primarul municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, este cercetat penal sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de folosire a influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, începând cu 2009, Gheorghe Ștefan a administrat în fapt SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuși, care au acceptat să figureze formal ca asociați și administratori, scrie Agerpres.
Scrie un comentariu