Ultimele stiri

Eşti student şi vrei să te faci actor? Unde te poţi înscrie la preselecţii, la Timişoara

actor

Tinerii din Timişoara care visează să devină actori sunt aşteptaţi la preselecţii. Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara anunţă că studenţii care vor să facă teatru primesc o şansă. Astfel, miercuri, 21 octombrie, de la ora 19.00, are loc o selecţie de potenţiali actori, la Casa Studenţilor, ultimul etaj.

„Recită-ne o poezie, povesteşte-ne o întâmplare din viaţa ta, pregăteşte un monolog sau un banc bun, încântă-ne cu un cântecel sau orice moment artistic. Abia aşteptăm să te vedem! Cei care vor participa la această selecție, vor avea șansa să participe, timp de o săptămână, la atelierele de arta actorului din cadrul festivalului de teatru studențesc „Teatru pe pâine”, ediția a X-a, ce va începe sâmbătă, 24 octombrie. În afară de aceasta, vom ţine și ore de improvizaţie, vom realiza spectacole împreună, vom merge la festivaluri, vom juca în studioul nostru, în cafenele, pe stradă şi unde ne mai invită. Facem asta de aproape 50 de ani, de când Lelu Bihoi şi alţi studenţi s-au strâns să facă Altceva. Teatru şi nu numai”, transmit reprezentanţii teatrului studenţesc.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*