Ultimele stiri

Festival Internațional de Teatru la Arad ! Ce spectacol, în premieră, va fi jucat

festivalul international de teatru nou

 În mai, Aradul trăieşte-n festival!  Teatrul Clasic “Ioan Slavici” organizează în perioada 9 – 18 mai 2014, cea de a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou. Cele peste 25 de spectacole selectate de criticul Claudiu Groza, selecționerul oficial al FITN2, se vor juca atât în cele două săli ale Teatrului Clasic “Ioan Slavici”, cât și în cluburi și în aer liber.

„Gândit şi realizat ca o platformă absolut necesară de exprimare a noului în teatru, FITN se doreşte a fi o oglindă reală, străină de orice deformare, a evoluţiei teatrului ccontemporan, a dezvoltării sale din perspectiva unui organism viu, supus transformărilor“, precizează Bogdan Costea, managerul TCIS Arad şi directorul Festivalului Internaţional de Teatru Nou.

Festivalul din acest an debutează cu o premieră, producție a teatrului arădean. Este vorba despre Perplex, de Marius von Mayemburg, în regia lui Theodor Cristian Popescu.

Alături de acest spectacol, lista evenimentelor teatrale din cadrul FTN2 cuprinde titluri precum Zic Zac, Scene din viața insectelor, Dreaming Romania sau Parallel.

Secțiunea “Focus” a FTN2 îl are ca protagonist pe regizorul Radu Afrim. Astfel, în cadrul evenimentului vor fi prezentate patru dintre creațiile sale. Este vorba despre Castingul dracului (Teatrul Naţional Târgu Mureş, Compania „Tompa Miklos“), Când ploaia se va opri (Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti), Fetița din bolul peștelui auriu (Teatrul German de Stat Timișoara) și Hai iu iu nu Hey you yo (UNITER).

Programul este completat de o secțiune nouă intitulată HOP la Festival – care cuprinde recitaluri ale laureaților Galei HOP 2013 – și de o serie de concerte.

Printre invitații – muzicieni se numără și Cari Tibor – laureat al premiului UNITER pentru muzică de teatru, în anul 2013. Recitalul său va cuprinde piese compuse de tânărul muzician pentru spectacole de teatru jucate pe scenele din România și Ungaria.

Programul complet al Festivalului Internațional de Film nou poate fi consultat AICI!

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*