Ultimele stiri

Festivalul Filmului Francez s-a încheiat. Vezi ce premii au fost acordate

Săptămâna trecută s-a încheiat Festivalul Filmului Francez, organizat în 8 oraşe din ţară de către Institutul Francez din România și Ambasada Franței, în perioada 26 octombrie – 8 noiembrie 2015. Am continuat și la ediția din acest an secțiunea de filme în competiție, în scopul de a aduce în lumina reflectoarelor regizorii aflați la început de drum. Alături de filme cunoscute, am putut vedea la Timişoara, între 4 şi 7 noiembrie, filmele a 7 regizori care au participat la votul prin care publicul a decis câştigătorul şi ne-am întâlnit cu Joachim Lepastier, de la revista Cahiers du Cinéma.

În urma votului publicului, filmul Călătorie în China, de Zoltan Mayer a fost declarat câștigător. Acesta va primi o subvenție TV5 Monde şi RFI pentru distribuție în sălile de cinematograf din România.
Fotograf profesionist, actor și scenarist, Zoltan Mayer a realizat primul său lungmetraj, Voyage en Chine (câlâtorie în China), scris pentru marea actriță de origine belgiană, Yolande Moreau. Realizat la Shanghai și Sichiuan, filmul este o scrisoare de dragoste către China, prin prisma imaginii unui om care a călătorit mult. 

Publicul care a votat a participat de asemenea la o tragere la sorţi. Iată şi câştigătorii celor 5 premii:

Difuzor portabil pentru smartphone:
Alexandra MUCEA din Cluj
Iulia MANEA – jevote,ro

Aparat de cafea Nescafé Dolce Gusto:
Roxana PRUTEANU din Iaşi
Alina DALE din Timişoara
Andreea MITROFAN din Bucureşti

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*