Florin Piersic revine la Timișoara cu spectacolul “Străini în noapte”
Inegalabilul Florin Piersic și Medeea Marinescu vor umple sala Operei Naționale din Timișoara pentru a 17-a oară cu spectacolul “Străini în noapte”. Luni, 24 februarie, de la ora 19.00, timișorenii îl vor putea revedea pe eternul seducător al teatrului românesc într-un rol jucat chiar de Alain Delon, la Paris.
Piesa lui Eric Assous, comedia romantică “Străini în noapte”, a fost jucată de aproape 300 de ori atât în țară, cât și în străinătate. Spectacolul a fost regizat de Radu Beligan, care a tradus-o împreună cu Liviu Dorneanu.
„Piesa aceasta are titlul original Montagne Russe și a fost aleasă de maestrul Radu Beligan care, fiind la Paris, a văzut spectacolul în care juca o actriţă, pe numele ei Astride Veillon, şi cu Alain Delon în rolul meu, care a dorit să debuteze în teatru la 70 de ani, ceea ce este un lucru foarte greu (….) Maestrul Beligan a venit şi mi-a zis: Am adus aceasta piesă pentru tine. Eu am primit multe propuneri de piese, dar după ce am citit-o pe aceasta, mi-a plăcut foarte mult”, scria Florin Piersic, într-un articol publicat pe blogul său.
Ilustrația muzicală este realizată de Ion Bogdan Ștefănescu, decorul de către Puiu Antemir, iar costumele de către Irina Schrotter.
Scrie un comentariu