Ultimele stiri

Fostul director executiv al Bursei de Mărfuri Timişoara, trimis în judecată de DNA pentru că a luat mită

euro

12.000 de euro! Atât ar fi primit fostul director al Bursei Române de Mărfuri – Terminal Timișoara, Grigore Zoiade pentru a „aranja” o licitație. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii anti-corupție.

Fapta ar fi comis-o în cursul anului 2011, când, Primăria Cărpiniş şi Bursa Română de Mărfuri, reprezentată de inculpatul Zoiade Grigore au demarat procedurile necesare atribuirii unui contract.

„Amenajare străzi în comuna Cărpiniş, judeţul Timiş”, Bursa obligându-se să efectueze toate demersurile necesare organizării licitaţiei. “La data de 19 iulie 2011, s-a încheiat contractul de lucrări între Primăria com. Cărpiniș, în calitate de achizitor, și o societate comercială, în calitate de executant, contractul având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor de amenajare străzi în Comuna Cărpiniș, prețul contractului fiind de 1.401.311,05 (plus TVA de 24%) și termenul de execuție de 12 luni. Pentru obținerea acestui contract, administratorul firmei câștigătoare a licitație a negociat, în prealabil, cu inculpatul Zoiade Grigore, pentru ca în schimbul unui comision de 10% din valoarea contractului licitat, acesta din urmă să favorizeze firma sa. Ajutorul consta în comunicarea ofertelor depuse de celelalte societăţi care vor participa la licitaţie, aşa încât firma respectivă să facă o ofertă mai mică, având în vedere că principalul criteriu de adjudecare era preţul cel mai mic oferit. Printr-un act adițional la contractul de lucrări 19 iulie 2011, Primăria Cărpiniș și societatea comercială respectivă au convenit încetarea contractului de execuție lucrări, începând cu data de 26 iunie 2012, din lipsă de finanțare.”, se arată într-un comunicat al DNA.

Pe acest fond al lipsei lichidităţilor financiare, au apărut şi neînţelegeri între Zoiade și administratorul firmei, referitoare la remiterea sumelor de bani şi efectuarea lucrărilor la care acesta din urmă se angajase, în schimbul sprijinului oferit de inculpat pentru câştigarea licitaţiei din data de 20 mai 2011, organizate de Bursa Română de Mărfuri, Terminal Timişoara. În urma negocierilor purtate, Zoiade a fost de acord să reducă pretenţiile la suma de 25.000 euro (sumă care să îi fie remisă cash, în tranşe), urmând ca omul de afaceri, prin firma sa, să execute şi lucrări de renovare a unui apartament folosit de inculpat.

“Efectiv, de la administratorul firmei câștigătoare a licitației, inculpatul Zoiade Grigore a primit suma de 12.000 euro și a beneficiat de renovarea apartamentului, costul lucrărilor ridicându-se la suma de 4.000 euro”, transmit procurorii DNA Timișoara

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*