Ultimele stiri

Fostul președinte al Comisiei Europene, Romano Prodi, Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Cum a contribuit la integrarea României în UE

Romano Prodi, fost președinte al Comisiei Europene și fost premier al Italiei, a primit, astăzi, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorom.

Reprezentanții universității timișorene au anunțat că s-au decis să-i ofere cea mai înaltă distincție academică profesorului Romano Prodi și pentru că acesta a contribuit la integrarea României în Uniunea Europeană.

„Datorită realizărilor remarcabile, în martie 1999, Consiliul Europei îl desemnează pe Romano Prodi pentru funcție de președinte al Comisiei Europene de la Bruxelles, pe care o ocupă timp de cinci ani. Este de asemenea de remarcat implicarea acestuia în luarea unor decizii istorice pentru Europa, cum ar fi introducerea monedei euro, extinderea Uniunii Europene la 25 de state și pregătirea extinderii la 27. Prin acordarea onorantului titlu de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum, Universitatea de Vest din Timișoara recunoaște public meritele excepționale, prestigiul și contribuțiile majore aduse nu numai Uniunii Europene, cât și întregii comunități internaționale”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT, în timpul ceremoniei în cadrul căreia Romano Prodi a primit acest titlu.

Vă reamintim că în anul 2007, România și Bulgaria au fost țările cu numărul 26 și 27 care au intrat în Uniunea Europeană. Fostul președinte al Comisiei Europene s-a decis să susțină în fața publicului prezent în Aula Magna a UVT o prelegere despre „Punctele forte și slăbiciunile Europei”.

„Țin să precizez de la bun început că am fost și voi rămâne un europenist incurabil, mai bine zis un federalist european plin de fervoare. E adevărat că Uniunea Europeană are multe limite, unele dintre ele manifestându-se vădit în modalitatea de gestionare s crizei financiare și economice, dar are de asemenea și multe merite”, a spus Romano Prodi.

Foto: UVT

În acest context, Universitatea de Vest din Timișoara anunță acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum profesorului Romano Prodi, președinte al Comisiei Europene (1999-2004) și Prim ministru al Italiei (1996-1998; 2006-2008).

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*