Ultimele stiri

Garajele cu servicii xerox din Complexul Studenţesc din Timişoara, DEMOLATE săptămâna viitoare. De ce este nemulţumit primarul Robu de ele

garaje complexul studentesc

Studenţii care au nevoie de servicii xerox la preţuri extrem de mici nu se vor mai putea adresa firmelor care funcţionează în garajele din Complexul Studenţesc. Asta pentru că primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a luat decizia de a le demola, mai ales că aceste garaje sunt ale municipalităţii, fiind ridicate pe domeniul public.

Potrivit edilului-şef, procesul de demolare al garajelor va începe chiar de săptămâna viitoare. „Acolo sunt o mulţime de garaje unde funcţionează fără niciun fel de autorizaţie diverse societăţi comerciale. Toate le vom demola şi astfel schimbăm aspectul zonei şi îi dăm o funcţionalitate adevărată de interes public. Cei ce au acele garaje fac activităţi pur private şi nu pot fi considerate de interes public. Cred că se poate beneficia de acele servicii xerox şi în alte părţi”, a declarat, astăzi, Nicolae Robu.

Primarul Timişoarei a mai ţinut să precizeze că în locul acestor garaje vor fi realizate locuri de parcare. În cazul în care unii dintre patronii firmelor nu vor să se mute de bună voie, edilul-şef ameninţă că se va intra cu executare silită, dacă va fi cazul. „Noi dorim ca în mod amiabil să scoată fiecare ce are de prin garaje, să înţeleagă că trebuie să se retragă din zonă. Dar cine nu va dori, avem şi fermitate şi prerogative şi nu ezităm să face uz de le, interesul oraşului primează”, a conchis Nicolae Robu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*