Ultimele stiri

Guvernul vrea să reducă TVA din iunie, la 20% cota standard sau la 9% pentru alimente de bază

lista alimentelor

Potrivit premierului Victor Ponta, după această reducere din luna iunie a unei taxe, de la 1 ianuarie 2016 vor fi aplicate oricum, simultan, prevederile proiectului noului Cod Fiscal, şi anume cota standard TVA de 20% şi TVA de 9% la alimente.

El a afirmat iniţial că „99% putem reduce TVA din aprilie”, dar că mai trebuie avute ultime negocieri cu instituţiile financiare internaţionale.
„E 25 martie, avem o imagine extrem de clară a încasărilor la buget pentru primul trimestru. Asta înseamnă că putem 99% – păstrez acel 1% care nu ţine de partea economică, ci de negocierea noastră politică cu instituţiile financiare – să aplicăm o măsură de reducere a TVA chiar din luna aprilie”, a spus Ponta.
Ulterior, la solicitările presei pentru a clarifica, Ponta a precizat că în aprilie va fi luată decizia pentru ca TVA să fie redusă mai devreme cu şase luni faţă de termenul stabilit iniţial, de 1 ianuarie 2016, şi anume din luna iunie a acestui an.
„Avem datele pe primul trimestru, care sunt extrem de pozitive legate de încasări la buget, şi putem în mod real – 99% am spus pentru că trebuie să discutăm cu instituţiile financiare internaţionale, să le arătăm aceste date – să devansăm faţă de 1 ianuarie, când intră în vigoare tot Codul Fiscal, o măsură legată de reducerea TVA, dar nu putem să le facem pe amândouă, adică şi de la 24 la 20 tot TVA-ul, şi de la cât este acum la 9% pentru produsele agricole. Putem doar una dintre ele, ca să nu riscăm şi să avem vreun dezechilibru bugetar. Până pe 15 aprilie, facem o analiză şi atunci decidem care din cele două măsuri, anticipate faţă de 1 ianuarie – pentru că la 1 ianuarie, prin Codul Fiscal, amândouă vor intra în vigoare – este mai utilă pentru dezvoltare şi ca semnal. Dacă o adoptăm în aprilie, cred că din 1 iunie se aplică”, a spus Ponta.
Proiectul Codului Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, începând cu 2016, şi la 18%, începând cu 2018.
În acelaşi timp, lista produselor pentru care Guvernul promite TVA de 9%, şi care a inclus iniţial doar pâinea, carnea, peştele, legumele şi fructele, a fost extinsă prin includerea şi altor produse, precum lapte, ouă, animale şi păsări vii, relevă proiectul actualizat de Cod Fiscal obţinut de MEDIAFAX.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*