Handmande – o afacere de succes
În ultimii ani produsele handmade au început să fie tot mai apreciate în lume. De aceea tot mai multe tinere au început să confecționeze diverse lucrușoare: de la cercei până la haine și obiecte decorative. Așa a început și Lorena Tipei, o tânără studentă la Timișoara în vârstă de 23 de ani.
La vârsta de doar 21 de ani, Lorena, și-a început propria afacere. Uitându-se în urmă ea își amintește că ”Totul a început initial dintr-o joacă, ambiție. Mi-am dorit foarte mult un colier pe care la momentul respectiv nu mi-l permiteam, așa că m-am documentat pe internet ce trebuie să achiziționez pentru a-l confecționa și m-am apucat de treaba. Așa a venit și ideea de a-mi creea propria afacere.”
De la colierul făcut initial, tânăra studentă a început să confecționeze și colecții de cercei, obiecte de decor iar în ultima perioadă a dat startul tricourilor personalizate, pictate manual. De asemenea, Lorena își amintește cum creea la început produse pentru ea și prietenele ei, ajungând în doar 2 ani să primească în jur de 15-20 de comenzi într-o săptămână, făcând abstracțiie de perioada nunților, unde aceasta confecționează invitații, mărturii de nuntă, iar numărul produselor făcute într-o săptămână ajunge de ordinal sutelor.
Afacerea Lorenei nu este una locală sau națională, pe lângă comenzile primate din Timișoara, Lugoj, Reșița, Cluj, București, ea a confecționat produse pentru persoane chiar și din Elveția și Portugalia.
Tânăra afaceristă are încredere în viitorul afacerii sale declarând că ”Personal, am mare încredere că succesul va crește pe zi ce trece. Spun asta deoarece calitatea, diversitatea și originalitatea sunt trei cuvinte care ne caracterizează. Consider că tot ceea ce tine de handmade este de fapt o poveste, așa că povestea mea va merge mai departe!”.
Pe Lorena o puteți găsi pe pagina ei personală de facebook.
Scrie un comentariu