Ultimele stiri

Horia Pleș, șeful Clinicii de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean Timișoara, se află în incompatibilitate și conflict de interese

horia ples

Horia Pleș, șeful Clinicii de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean Timișoara, se află în incompatibilitate și conflict de interese de natură penală, a stabilit Agenția Națională de Integritate.

Potrivit ANI, Horia Pleș se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 1 martie 2011, întrucât, simultan cu funcția de șef al Secției Clinice de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara exercită și funcția de administrator al mai multor societăți comerciale și al unei societăți civile medicale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 184, alin. 12 din Legea nr. 95/2006 raportate la dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, întrucât societatea civilă medicală în cadrul căreia atât persoana evaluată, cât și soția acestuia dețin calitatea de asociat, a stabilit relații comerciale cu Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, în cadrul căruia persoana evaluată deține funcția de șef de secție, Horia Pleș a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală.

Agenția Națională de Integritate anunță că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

Horia Pleș nu a fost găsit pentru a-și exprima punctul de vedere, asistenta acestuia ne-a transmis că medicul se află în sala de operație.

În vara anului trecut, fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, i-a cerut demisia lui Horia Pleș din funcția de șef al Clinicii de Neurochirurgie, urma unei verificări făcute de corpul de control al ministerului la clinică.

Horia Pleș i-a transmis o scrisoare deschisă ministrului Sănătății în care spune că raportul corpului de control se referă la date anterioare numirii sale în funcţie şi că societatea sa, Neuromed, a prestat ocazional servicii pentru spital.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*