Ultimele stiri

Încă doi tineri internaţi la Floreasca AU MURIT. Bilanţul tragediei din clubul Colectiv a ajuns la 53 DE MORŢI

Alte două persoane în incendiul din clubul Colectiv, printre care prietena solistului Goodbye to Gravity Mădălina Strugaru, au murit la Spitalul Floreasca din Capitală.
Potrivit unor surse medicale, printre cei doi pacienţi de la Floreasca decedaţi în cursul nopţii este Mădălina Strugaru, prietena solistului Goodbye to Gravity, Andrei Găluţ.

Solistul Goodbye to Gravity a fost transferat, în 7 noiembrie, într-un spital din oraşul olandez Beverwijk. După incendiul din clubul Colectiv, Andrei Găluţ a fost internat în stare gravă la Spitalul Elias, cu arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii, fiind ventilat mecanic. Familia lui a făcut apel, pe Facebook, la românii care se află în Olanda, în măsura în care pot, să o susţină pe mama lui Andrei, Mariana Belean, care se află alături de fiul ei.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 12 zile de la tragedie au decedat alte 26 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi, la 53.
Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 36 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă opt au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia şi unul în Franţa. 
Miercuri seară a murit Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity. 4 din 5 membri ai trupei care susţineau concertul din Colectiv au decedat
Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din clubul Colectiv, a murit, miercuri, în ziua în care a fost transferat în Franţa de la Spitalul Floreasca din Capitală, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.
În urma incendiului din clubul Colectiv, Alexandru Pascu (33 de ani), fiul Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă, a fost internat, în stare gravă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Miercuri, el a fost transportat cu o aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne pentru a fi transferat într-un spital din Franţa.
Alex Pascu a murit însă pe aeroport, la Paris, unde aeronava a aterizat înainte de ora 19.30.
Familia lui Alexandru Pascu a vrut şi săptămâna trecută să îl transfere într-un spital din Germania, însă starea acestuia s-a înrăutăţit şi exista riscul să apară complicaţii în timpul transportului.
Chitariştii trupei Googbye to Gravity, Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, au murit în 30 octombrie, la scurt timp după incendiul din clubul Colectiv.
Bateristul trupei, Bogdan Enache, a decedat în 8 noiembrie, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia şi care a fost întoarsă din drum.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*