Ultimele stiri

Încă un apel către Guvern! Primarul Nicolae Robu cere stoparea politicii de ignorare a Timișoarei

Nicolae Robu

Primarul Nicolae Robu continuă seria apelurilor către Guvernul României. Prin vocea edilului-șef, Primăria solicită alocarea de fonduri de la bugetul de stat pentru obiectivele de interes major pentru Timişoara aflate în jurisdicţia Guvernului. Este a doua oară în această lună, când Robu trimite un mesaj public către Guvernul Ponta. Dacă până acum apelurile erau lunare, se pare că Robu a schimbat tactica, iar de acum încolo vor fi bilunare în speranța că acest bombardament mediatic va da roade.

În mesajul public adresat Guvernului, Nicolae Robu cere Guvernului României “să stopeze politica de ignorare a Municipiului Timişoara, unul dintre cei mai mari contributori la bugetul centralizat al României şi să aloce fonduri pentru finanțarea obiective de interes major pentru Timișoara, aflate în jurisdicția Guvernului”. Vorbim aici despre finanțarea pentru demersurile de construire sau de reparații a următoarelor obiective: centura Sud și centura Vest a Timișoarei, autostrada Timişoara – Arad, reparații capitale la Gara de Nord, reparații la Teatrul Național / Opera Română și la Sinagoga Cetate, construire bazin de înot olimpic, construire Sală Polivalentă, construire Spital Regional, construire corp nou la Spitalul de Copii în parteneriat cu Primăria Municipiului Timişoara.

Deși Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că Guvernul va aloca 5 milioane de lei pentru Spitalul de Copii Louis Țurcanu, Nicolae Robu spune că “așteaptă să vadă acești bani”, așa că în continuare instituția se află pe lista primarului cu cifra zero în dreptul ei.

Apelul face parte dintr-o serie mai veche de mesaje publice, pe care primarul vrea să le transmită până în momentul în care Guvernul îi va lua în calcul doleanțele.

1 Commentariu pe Încă un apel către Guvern! Primarul Nicolae Robu cere stoparea politicii de ignorare a Timișoarei

  1. Tatar Gheorghe // 9 iulie 2014 a 01:28 // Răspunde

    Trebuie sa se solicite cu insistenta alocarea tuturor sumelor necesare pentru dezvoltarea Timisoarei chiar mai mult decat pe masura contributiei, pentru ca pana in prezent s-a tot contribuit si nu s-a primit pe masura fata de alte regiuni, fapt cunoscut si recunoscut de catre toti factorii.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*