Ultimele stiri

Încă un şantier uriaş, la Timişoara. Încep lucrările de extindere la patru benzi a Căii Martirilor. În cât timp vor fi finalizate

calea martirilor

La început de iarnă se deschide la Timişoara un nou şantier. De data aceasta, este vorba de lucrările care vor începe pe Calea Martirilor, la finalul cărora artera va fi extinsă la patru benzi.

Nicolae Robu, primarul Timişoarei, a anunţat, astăzi, că a fost semnat contractul de execuţie al lucrării, urmând ca în aproximativ două săptămâni utilajele să fie pe şantier efectiv. „Lărgirea la patru benzi a multor artere din oraş a fost de foarte multă vreme o necesitate. Am asumat fapte, şi nu vorbe, şi iată încă o lucrare mare va porni zilele acestea. Astăzi a avut loc prima discuţie cu firma care execută lucrarea pentru a se conveni asupra modului de abordare care să producă perturbare cât mai mică în zonă”, a declarat Nicolae Robu.

Potrivit edilului-şef, valoarea lucrărilor este de aproape opt milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuţie este stabilită la doi ani. La final, Calea Martirilor va fi extinsă la patru benzi, plus că se vor amenaja trotuare, piste de biciclete, precum şi intersecţiile cu str. Mureş şi str. Muzicescu. De asemenea, semnalizarea rutieră va fi realizată prin marcaje la sol şi amplasarea de diverse indicatoare şi vor fi efectuate lucrări edilitare şi electrice.

„Ce se poate face, se va realiza din această toamnă. Vom avea grijă să nu se producă spargeri care să nu însemne mare lucru în avansarea proiectului, dar să producă perturbări până la primăvară. Vrem să utilizăm fiecare zi bună de lucru. Am cerut firmei să realizeze doar lucrări necesare, care nu produc perturbări majore”, a mai precizat primarul Timişoarei.

 

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*