Ultimele stiri

INCREDIBIL ce a putut să scrie o soție geloasă din Lugoj despre o elevă FOTO

liceu lugoj

Mesaje obscene la adresa unei eleve din Lugoj au fost mâzgălite pe gardul liceului din localitate, unde aceasta învață, dar și pe un bloc din cartierul Stadion III, în această dimineață. Până la această oră, nu s-a descoperit cine sunt autorii actelor de vandalism, scrie Redeșteptarea. Primul mesaj a apărut pe gardul Colegiului Național „Iulia Hașdeu”, iar elevii spun că mesajele se adresează unor colege de-a lor înscrisă în clasa a XII-a.

„Ştim că e vorba despre o fată din clasa a XII-a C, dar mai multe, cine a scris şi cu ce, nu ştim. Vom vedea ce zice poliţia, a fost fata la poliţie că e majoră, e hotărârea ei ce face, cum face, ea ştie mai bine”, a declarat Letiţia Fedorca, director la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” din Lugoj. Eleva căreia i-au fost adresate mesajele obscene nu a stat cu mâinile în sân și a mers la poliție pentru a depune o plângere.

„Poliţiştii efectuează verificări în vederea identificării persoanei care se face responsabilă, iar dacă persoana va fi depistată, va fi sancţionată contravenţional conform legii 61/1991”, a declarat pentru Redeşteptarea Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*