Ultimele stiri

Instanța a stabilit, un taximetrist sancționat cu 25.000 lei bun de plată

Ca urmare a constatărilor efectuate în teren, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulatie Rutieră au aplicat în ultima perioadă mai multe sancțiuni unui conducător auto care prestează servicii de transport persoane în regim de taxi deși nu deține niciun document în acest sens. Cel în cauză, pe nume C. A., are 35 de ani și este din Timișoara. Acesta a fost depistat în mai multe rânduri preluând persoane pentru a le transporta în Municipiul Timișoara în timp ce se afla la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare TM 22 CER. Acesta a strâns în ultimii ani nu mai puțin de 18 sancțiuni contravenționale din care trei la Legea 38/2003 a taximetriei pentru că nu deține autorizație, fiecare de câte 25.000 lei. Deși a contestat sancțiunile, în aceste zile instanța a admis acțiunea Poliției Locale, stabilind că este justificată sancționarea acestuia, conducătorul auto fiind bun de plată. Sentința se referă la unul din procesele verbale de 25.000 lei contestate, celelalte urmând să fie judecate în viitorul apropiat.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*