Interviu cu interpreta de muzică populară Luminița Safta: „Muzica face parte din mine, mă definește ca om. E un leac pentru orice rană, e o ușă spre nou”

Tweet

Luminița Safta este o tânără interpretă de muzică populară în vârstă de numai 23 de ani, născută în Dudeștii Noi. Luminița are studii muzicale consistente. A urmat cinci ani de pian și trei ani de canto. În prezent este masterandă la Facultatea de Muzică. A început să cânte încă din clipa în care a început să articuleze primele cuvinte, după cum chiar ea spune. Cântul popular îi este alinare, face parte din ea și o definește ca om. Cel mai mare vis al ei este să devină o interpretă de seamă a cântecului bănățean. Ce dorește Luminița? Vrea să prindă rădăcini în peisajul folcloric românesc.

Reporter: Luminița, la ce vârstă ai început să cânți?

Luminița Safta: Cânt de când am început să articulez primele cuvinte. Părinții mei, în tinerețe, au cântat. Mama, în perioada în care era însărcinată cu mine, cânta. Cântecul a fost mereu prezent în viața mea. La grădiniță, educatoarele m-au observat și așa am devenit prima voce care dădea tonul și începea piesele.

R: Ai urmat cursuri de canto sau totul a venit nativ?

L. S: A fost nativ, însă este bine să urmezi și anumite școli în domeniu. La vârsta de doisprezece ani am început să studiez pianul la Centrul de Cultură și Arte. După cinci ani de pian, am început să studiez canto popular pentru alți trei ani. Și liceul a fost tot în acest domeniu. Am studiat la Colegiul Național de Arte Ion Vidu.

Muzica – „leac pentru orice rană”

R: Cum ai descrie în câteva cuvinte ceea ce faci?

L. S: Muzica face parte din mine, mă definește ca om. E un leac pentru orice rană, e o ușă spre nou. Când mă gândesc câte sacrificii au făcut părinții mei ca eu să ajung aici…  Micile greutăți care îmi apar în cale nu fac decât să mă întărească gândindu-mă la mama și la tata. Și atunci apare dorința de a fi mai bun, mai corect pentru a-i face mândri.

R: Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

L. S: Luminița este o tânără interpretă a cântecului bănățean, care pe lângă muzică, are puțini prieteni alături de care râde sau petrece. Sunt o fire foarte copilăroasă. Lupt și încerc să nu schimb multe la mine, să nu mă las influențată.

Primul eveniment, primul onorariu

R: La ce vârstă ai câștigat primii bănuți din cântat și ce ai făcut cu ei?

L. S: La vârsta de 19 ani am avut primul eveniment. Tot atunci, am primit un onorariu, primii bani câștigați din munca mea. Părinții mi-au spus că pe ei nu îi interesează cum îmi gestionez eu „banii mei”, ei oricum mă vor întreține. Mai târziu mi-am dat seama că vorbele lor au fost precum o încercare. Au vrut să vadă dacă din tot ce m-au învățat ei până atunci am rămas cu ceva… Așa că primii mei bani au fost investiți în achiziționarea primului meu microfon, care urma să îmi fie de mare ajutor în următorii patru ani.

R: Câte albume de muzică populară ai scos până în prezent?

L. S: Scoaterea pe piață a unui album, fie de muzică ușoară, fie populară, sau orice alt gen, presupune costuri enorme și o muncă destul de dificilă. Am ales ca 15 piese, pe care le studiasem bine și pe care le imprimasem într-un studio din Timișoara, să apară într-un album. Dorința mea a fost ca prin acest album, să văd părerile oamenilor atât de specialitate, dar și a celor de rând. Părerile au fost împărțite, dar mă bucur că multe au fost de bine.

R: Ce premii ai obținut la concursurile la care ai participat? Te-au ajutat aceste concursuri să devii mai cunoscută?

L. S: Am început pe la vârsta de 16 ani să merg la concursuri. Primul a fost la „Topul Mărțișorului”, unde am luat premiul 1. Apoi au urmat concursuri mai mici, unde am luat mențiuni, premii 3. Au fost ani în care nu mai doream să merg la concursuri. Concurența era și este destul de mare. Am văzut cum se destramă prietenii după premiere. Am văzut multe răutăți în spatele scenei, ceea ce m-a făcut să mă opresc pentru un timp. Am revenit în 2011, la un Festival, la Reșița, unde s-a împlinit ceea ce mi-am propus. Am câștigat marele premiu. După acel premiu am renunțat definitiv la a mai concura.

R: Ai renunța la muzica populară pentru o altă carieră, într-un alt domeniu?

L. S: În viață, din păcate, nu știm ce ne așteaptă. Muzica pentru mine înseamnă foarte mult, e prezentă precum umbra trupului. La un alt domeniu, nu m-am gândit încă. Aș dori totuși să continui cu muzica și în paralel să fiu profesoară. Al doilea job ar trebui să fie de așa natură încât să nu mă oprească din a face ceea ce îmi place.

Între „a renunța” și „a merge mai departe”

R: A fost vreun moment în cariera ta când ai fost gata să renunți?

L. S: Piedici mi-au fost puse de foarte multe ori, atât de colegi, cât și de sănătate. Norocul meu a fost că am avut alături oameni dragi și scumpi care mi-au amintit cât de luptătoare sunt și câte am să pierd dacă renunț la tot ceea ce am clădit până în momentul de față, încât nu am putut să renunț.

R: Care este piesa ta preferată, în care te regăsești?

L. S: E greu să alegi o piesă anume, toate le iubești, fiecare are mesajul ei.

R: Ce înseamnă pentru tine cântecul popular?

L. S: Cântecul popular mi-a fost cântecul de leagăn, cântecul pe care am învățat primii pași de dans. Cântecele folclorice ascund în ele mult dor și patimă, eu fiind o romantică, orice piesă îmi trezește ori o amintire frumoasă, ori un mic of.

R: Care este cel mai inedit moment pe care l-ai trăit în cariera ta de interpretă?
L. S: Atunci când ești pe scenă, ești un mic actor. De multe ori am urcat pe scenă după ce în spatele ei am plâns cu lacrimi amare, fie de drag și iubit, fie de probleme personale (familiale), fie de bucurie. În momentul în care urci pe scenă și vezi oameni zâmbind, oameni care îți cântă piesele, îți trece tot. Viața în lumea muzicii e frumoasă. Muzica te ajută să treci peste greutăți.

Repertoriul și costumul popular, cheia succesului

R: Care crezi că este rețeta unei cariere de succes?

L. S: O rețetă anume nu cred că este, poate mici noțiuni de care nimeni nu ar trebui să uite. Este important să rămâi om, chiar dacă viața te duce sus de tot. Repertoriul tău trebuie frumos alcătuit, atent ales, trebuie să pleci urechea și spre ce patimi au oamenii, spre ce doruri, gânduri. Piesele tale trebuie să reflecte viața ta, a artistului. Munca nu se sfârșește niciodată, glasul trebuie mereu educat, la fel ca intonația sau dicția din înregistrări.

R: Prezența unui interpret, pe scenă, depinde și de costumul popular?

L.S: Da, depinde foarte mult. Trebuie să fie cât mai vechi, cât mai autentic, nu trebuie purtat la voia întâmplării. Costumul popular trebuie purtat cu mândrie.

R: Ce mesaj ai pentru oamenii care te ascultă și îți iubesc muzica?

L. S: Zilnic, oameni faini intră pe rețelele de socializare unde sunt înregistrată și îmi adresează vorbe frumoase, laude, sfaturi. Le permit să își exprime părerile, din care pot spune că am învățat mult. Le mulțumesc din suflet. Încerc să nu-i dezamăgesc.