Ultimele stiri

Interviu cu Terri Lyne Carrington. Ce le transmite timișorenilor care o așteaptă la Festivalul de Jazz din Timișoara

Este unul dintre artiştii cei mai apreciaţi ai momentului pe scena mondială de jazz!  Vorbim despre Terri Lyne Carrington, câştigătoare a premiului GRAMMY în 2012 pentru Best Vocal Jazz Album, și în 2013 pentru Best Instrumental Jazz Album – acordat pentru prima oară unei femei, care  a răspuns la câteva întrebări înainte de mult așteptatul Festival de Jazz, pe scena căruia va concerta.

1.            Ai studiat și acum predai la Berklee College of Music; care este lucrul pe care vroiai să-l schimbi cât ai fost studentă și ai reusit ca și profesoară?

TLC:       Hmmm…Păi, cred că îmi doream să simt existența unei comunități muzicale atât din partea studenților cât și din cea a profesorilor. Învăț de la studenți, cânt împreună cu ei tot timpul și nu vorbesc cu ei de parcă îmi sunt inferiori, le respect cultura și înțeleg cât de important a devenit jazz-ul global și cât de important este să cunoști cât mai multe stiluri și ritmuri.

2.            Ai fost pe scenă cu mari artiști; care îți este cel mai drag proiect din care ai făcut parte?

TLC:       Iubesc colaborarea cu Wayne Shorter și Herbie Hancock. Am avut parte de cele mai creative perioade și cred că a fost cea mai înaltă perioadă de dezvoltare pentru mine.

3.            Un mesaj pentru fanii care te așteaptă la concertul din Timișoara?

TLC:       Mulțumesc pentru suport, mulțumesc pentru că iubiți muzica și în special pe cea creativă. De abia aștept să cunosc câțiva dintre voi și să experimentez cultura voastră.

 

Terri Lyne Carrington va începe turneul european al proiectului MOSAIC Project 2 feat. Lizz Wright ce include festivaluri precum Montreux și Molde Jazz la JAZZ™ în data de 9 iulie 2014.

Vă reamintim că JAZZ™ se va desfășura în Piața Victoriei din Timișoara în perioada 9-11 iulie 2014. Accesul este gratuit DAR se pot rezerva locuri pe scaun într-o zona special amenajată din fața scenei cu 50 lei/festival.

Prima ediție JazzTM a adus la Timișoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray și Macy Gray și a fost transmisă de MezzoTV în 44 de țări.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*