Ultimele stiri

Ioan Cojocari, în pericol! PSD Timiș vrea capul secretarului Primăriei

Problema finanţării echipei Poli Timişoara deținută de Marian Iancu din bani publici se agravează. Astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie l-a pus sub acuzare pe fostul preşedinte al CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu din cauza alocării de fonduri către echipa de fotbal.

Vă reamintim că, săptămâna trecută, și Curtea de Apel Timişoara a respins recursul făcut de Primăria Timişoara în dosarul privind finanţarea echipei Poli patronată de omul de afaceri Marian Iancu. Curtea de Conturi a stabilit că societatea SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA a beneficiat ilegal de peste 7 milioane de euro de la bugetul local în timpul administraţiei Ciuhandu. În acest sens, grupul PSD Timiș cere, în continuare, demiterea secretarului Ioan Cojocari, chiar dacă acesta mai are doar câteva luni până la pensionare.

„Îl somăm din nou pe Nicolae Robu să ia măsurile legale pentru eliberarea din funcţie a secretarului Ioan Cojocari, promisiune neonorată din campania electorală, şi să demareze procedurile de recuperare a prejudiciului. Considerăm prioritate aceste două măsuri, însă totul depinde de edilul Timişoarei, cel care este mult mai preocupat de soarta presei şi a jurnaliştilor timişoreni decât de soluţionarea problemelor reale cu care se confruntă instituţia pe care o reprezintă”, transmit aceștia printr-un comunicat de presă.

Mai mult, grupul PSD din Consiliul Local anunță, prin vocea lui Alfred Simonis, că nu vor mai vota proiecte și hotărâri de au aviz de legalitate de la secretarul Ioan Cojocari. Mai mult, aceștia le vor solicita și celorlalți consilieri municipali să facă același lucru.

“Grupul PSD va propune celorlalţi consilieri municipali să nu mai votăm niciun proiect însoţit de aviz de legalitate semnat de somnul Ioan Cojocari. Potrivit instanţei de judecată, Ioan Cojocari se face în mare măsură vinovat pentru finanţarea ilegală cu 31,6 milioane de lei a echipei de fotbal, decizia judecătorilor demonstrând clar incompetenţa domnului Cojocari?”, spune social-democratul.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*