Ultimele stiri

„Je swiss dator vândut”: Aşa au protestat 1000 de oameni în faţa Parlamentului

„Je swiss dator vândut” – în această situaţie au ajuns cei peste 1.000 de oameni care au protestat, duminică, în faţa Parlamentului. Cei mai mulţi dintre ei s-au împrumutat, înainte de criză, în franci elveţieni. Din cauza aprecierii cursului, ratele li s-au dublat, iar acum unii riscă să-şi piardă locuinţele. Oamenii vor conversia creditelor în lei, în condiţii avantajoase, dar şi un dialog pe picior de egalitate cu reprezentanţii băncilor, despre care spun că i-au informat greşit şi i-au evitat atunci când au încercat să discute despre posibile soluţii. În centrul nemulţumirilor a fost Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, despre care oamenii spun că a luat partea băncilor, apărând ”cămătăria”. La nivel naţional, peste 75.000 de persoane au credite în franci elveţieni. Dacă în 2007, cursul era de 1,8 lei pe frac, la începutul acestui an, moneda elveţiană s-a apreciat la 4,5 lei pe franc.

Evoluţia cursului de schimb a făcut ca ratele celor cu credite în franci elveţieni să se dubleze în ultimii ani. Acum, oamenii le cer autorităţilor să ia măsuri astfel încât băncile să le ofere posibilitatea de a opta pentru conversia creditelor în lei, la cursul de la data semnării contractelor apreciat cu cel mult 20%. Mai mult, ei vor ca băncile să nu aplice comisioane sau garanţii suplimentare, iar dobânzile să nu le depăşească pe cele aplicate anterior.

”Nu ne-am cumpărat vile”

Protestatarii cu care am stat de vorbă s-au arătat deranjaţi de comentariile legate de motivele care i-au determinat să opteze pentru credite în ”monede străine”.

”Eu nici nu ştiam cum arăta francul”, ne-a mărturisit un cetăţean care a adăugat că la veniturile pe care le avea, împrumutul în franci elveţieni era singurul la care se încadra.

”Mie mi s-a spus că mă încadrez la 18.000 de lei sau 33.000 de franci. Nu am fost avertizată în legătură cu riscul valutar. Mai mult, mi s-a spus că mă încadrez la 33.000 de franci pentru că este o monedă stabilă care nu are cum să crească”, ne-a povestit şi Maia, o profesoară în vârstă de 40 de ani din Capitală. Opt ani a strâns mare parte din salariu pentru a-şi cumpăra o locuinţă.

”Dacă la un curs de 1,8 lei pe franc aveai un grad de îndatorare de 70%, la 4,6 lei pe franc, cât e acum, ajungi la 180% grad de îndatorare”, spune femeia, convinsă că autorităţile ar fi trebuit să facă mai multe, în special pentru că ”băncile astea nu aveau voie să acorde credite în franci în ţările din care proveneau aceste instituţii financiare”, a punctat ea.

Cât despre relaţia cu banca, Maia susţine că a transmis 20 de solicitări pentru a cere o întâlnire cu un reprezentant al instituţie pentru a găsi împreună o soluţie.

”Nu te bagă în seamnă. Vrem schimbarea legii. Rămânem şi cu casa luată şi cu datorie pe viaţă”, ni s-a plâns Ştefan. Bărbatul în vârstă de 30 de ani a luat trei credite în franci elveţieni. Dacă în 2007 plătea rate de 1.800 de lei pe lună, acum a ajuns la 3.100 de lei, pe fondul aprecierii monedei elveţiene.

Daniel are 50 de ani şi este bugetar. Are un credit în valoare de 51.000 de franci elveţieni, luat în 2007, pentru că nu se încadra la euro.

”Dobânda e de 7,73%, degeaba minte domnul Vasilescu”, afirmă  el. Omul este supărat pentru că, deşi salariul său a rămas neschimbat, respectiv 2.600 de lei pe lună, rata a ajuns la 1.800 de lei, faţă de 800 la momentul acordării creditului.

”CHF, niciun MUGUR de speranţă”

Mulţimea strânsă în Piaţa Constituţiei a scandat împotriva băncilor, dar şi a BNR, instituţie acuzată că este de partea ”cămătarilor”.

”Jos Isărescu”, ”Conversia”, ”Hoţii”, ”Cămătarii”, ”Isărescu dictator, avocatul băncilor”, ”Veniţi, veniţi, francul să-l goniţi” sunt doar câteva dintre sloganurile care s-au auzit duminică în faţa Palatului Parlamentului.

Oamenii au afişati pancarte cu mesaje precum ”Luaţi franci penru casă ca să picaţi în plasă” sau ”Je suis CHF :(((”, însă organizatorii susţin că obiectul mitingului nu îl reprezintă doar reglementarea situaţiei creditelor în franci elveţieni ci a tuturor împrumuturilor în valută.

„Noi cerem o reconversie, nu doar pentru franci, ci pentru toate valutele. Dacă BNR nu mai intervine să ţină euro, s-ar putea ca şi cei cu credite în euro să ajungă în aceată situaţie”, a declarat pentru gândul Daniel Teodorescu, unul dintre organizatorii protestului.

Georgiana are 34 de ani. În 2008 a făcut un credit în franci elveţieni. La două săptămâni a fost sunată de un consultant de la o altă sucursală a băncii care i-a spus că s-ar fi încadrat şi la euro.

”În 2012, când mi-a scăzut salariul, am contactat banca, însă nu am primit niciun răspuns”, ne-a povestit femeia, nemulţumită de relaţia cu banca. Georgiana spune că nu i s-a prezentat riscul valutar, astfel că a contactat un avocat alături de care să îşi caute dreptate în justiţie.

”Eu am trăit cu un sentiment de vinovăţie că sunt ultima fraieră care şi-a făcut credit în franci elveţieni”, spune tânăra care a terminat SNSPA. În prezent, plăteşte o rată de 2.400 de lei pe lună. Cu o parte din bani o ajută tatăl, pensionar.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR a atins niveluri record la sfârşitul săptămânii, ca urmare a eliminării a plafonului minim impus de Banca Elveţiei pentru cursul franc/euro.

Francul s-a apreciat puternic începând cu 15 ianuarie, când banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro. Comparativ cu nivelul anunţat de BNR anterior deciziei Băncii Elveţiei, francul se află în creştere cu 20,7% faţă de leu.

 

Preluat de pe Mediafax

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*