Ultimele stiri

Jos cu pliantele defăimătoare la adresa lui Klaus Iohannis. BEJ a interzis un nou set de materiale

Un alt set de pliante defăimătoare la adresa candidatului Alianței Creștin-Liberale, Klaus Iohannis a fost interzis de către Biroul Electoral Județean Timiș ca urmare a plângerii formulate de ACL.

“Alianța Creștin – Liberală Filiala Timiș a formulat plângere împotriva campaniei nelegale şi inechitabile prin remiterea directă către alegători a unui pliant în cuprinsul căruia sunt inserate o serie de informaţii cu caracter personal false despre candidatul Alianței Creștin Liberală la Președinția României, în care este indusă alegătorilor într-o manieră înșelătoare opinia potrivit căreia candidatul Klaus Iohannis este implicat în activități cu caracter infracțional, beneficiind de rezultatele faptelor penale la care ar fi participat direct ori pe care le-ar fi sprijinit și în care este menționată explicit opinia falsă potrivit căreia candidatul ACL nu ar sprijini interesele Statului Român, ci ar susține interese contrare celor naționale. Imaginea candidatului Klaus Iohannis este asociată abuziv imaginii şi afirmaţiilor Preşedintelui Traian Băsescu în scopul dezinformării şi înşelării alegătorilor în ceea ce priveşte stabilirea opţiunii de vot a acestora”, spun reprezentanții ACL.

După analizarea pliantelor depuse la BEJ, s-a constatat că materialul electoral repudiat de contestatoare exprimă o campanie electorală negativă deoarece sintagmele „Trafic Internaţional de copii – acuzaţie dovedită, nu zvonuri!”, „2 Condamnări definitive – o casă luată ilegal şi o decizie de incompatibilitate”, „Relaţii penale în ultimii ani!”, transmit un mesaj electoral ce aduce atingere demnității unui candidat la funcția de Președinte al României din 2014, mesaj ce conţine afirmații fără fundament factual și legal și care este de natură a dezinforma și a induce în eroare electoratul prin prezentarea unor aspecte nereale care vizează moralitatea candidatului, dar și incompatibilitatea acestuia cu funcția pentru care candidează.

BEJ Timiş a stabilit că pliantul contravine ordinii de drept, în special încălcarea principiului constituțional al libertății de exprimare prevăzut la art. 30 alin 6 din Constituția României conform căruia “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară și nici dreptul la propria imagine”.

Astfel, în temeiul art.42 alin.1 din Legea nr.370/2004, BEJ a dispus încetarea difuzării și înlăturarea acestui material din spațiul public, urmând să fie sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Timiș și Poliția Locală a Municipiului Timișoara pentru aducerea la îndeplinire a acestei decizii.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*