Ultimele stiri

Kebab de miel cu sos de mentă

kebab de miel cu sos de menta

Ingrediente:

500 g carne de miel sau de oaie
2 linguriţe chimen
2 linguriţe coriandru
1 linguriţă piper
4 căţei de usturoi
2 felii de pâine toast
1 ceapă
3 linguriţe mentă tocată
sare

Pentru sosul de mentă:

250 ml iaurt gras
sare
piper
1 ardei gras roşu
2-3 căţei de usturoi
1 lingură zeamă de lămâie
2 linguri ulei de măsline
1 lingură mentă tocată

Cum se prepară:

Carnea de miel sau de oaie se trece de două ori prin maşina de tocat. Se adaugă miezul de pâine fărâmiţat, chimenul şi coriandrul măcinate, piperul, usturoiul pisat şi ceapa tocată mărunt. Se amestecă bine, după care se adaugă menta tocată, sare, după gust, şi se omogenizează compoziţia. Se lasă să se odihnească la rece 30 de minute. Între timp, se prepară sosul. Iaurtul se amestecă cu usturoiul pisat, uleiul de măsline şi zeama de lămâie.

Se condimentează cu sare şi piper, după gust, se pune jumătate din ardeiul gras tăiat cubuleţe şi menta tocată. Ardeiul rămas se toacă cubuleţe şi se pune deasupra iaurtului în momentul servirii. Se udă mâinile cu apă sau cu ulei şi se formează opt chiftele. Se introduc pe beţe de frigărui, se dă o formă lunguiaţă şi se frig pe grătarul încins. Se serveşte kebabul de miel cu sosul de mentă, scrie Click.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*