Ultimele stiri

Klaus Iohannis, despre posibilitatea victoriei la prezidențiale: Ce avem noi este o abordare nouă

Klaus Iohannis

Alianța Creștin Liberală a decis în ședința de miercuri convocarea forurilor de conducere ale alianței și ale noului PNL pentru luni, când va fi desemnat candidatul dreptei în alegerile prezidențiale.

„Începând de luni vom fi 100% în precampanie, începem acțiunea de strângere de semnături pentru candidatul care va fi desemnat. Suntem convinși, vom reuși în foarte scurt timp să avem tot setul necesar pentru o precampanie și o campanie de succes pentru candidatul nostru”, a precizat președintele PNL, Klaus Iohannis, într-o conferință de presă.

La rândul său, președintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat că în data de 31 august va avea loc la Iași uniunea grupurilor parlamentare reunite ale Alianței Creștin Liberale, unde vor fi prezentate prioritățile legislative pentru noua sesiunea parlamentară, iar în zilele de 5 și 6 septembrie la Brașov este programată Liga aleșilor locali a alianței, la care vor veni aproximativ 1.600 de primari și președinți de consilii județene ai alianței.

„Convingerea noastră este că vom avea candidatul care va câștiga alegerile prezidențiale din România și cu această victorie la prezidențiale va începe depesedizarea în țară, în situația în care Ponta guvernează prost, încearcă doar să transforme insuccese majore în victorii”, a precizat Blaga.

Întrebat de ce crede că va câștiga aceste alegeri, Iohannis a spus că se va întâmpla acest lucru pentru că lumea își dorește altceva. „Acum este o guvernare slabă, cu un candidat, probabil, care reprezintă această guvernare slabă, iar ce avem noi este o abordare nouă, proaspătă, dorința de schimbare și două echipe care s-au strâns într-o singură echipă și care va face o campanie excepțională”, a precizat Klaus Iohannis.

În context, Vasile Blaga a spus că victoria va fi a candidatului Alianței Creștin Liberale, pe fondul proastei guvernări.

„Ponta vrea să fugă din funcția de premier. Nu știe cum să fugă din funcția de premier ținând cont de situația în care este economia românească. Dacă el, de exemplu, de CAS nu mai vorbește, că nu are fonduri pe ultimele trei luni cum promitea, ce să spunem de la 1 ianuarie anul viitor”, a spus Blaga.

El a adăugat că alianța va prezenta soluții clare, nu numai în zona socială, a învățâmântului, ci și soluții economice date de oameni competenți, „oameni potriviți, la locul potrivit”.

Sursa: Agerpres

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*