Ultimele stiri

Klaus Iohannis, la mitingul din Parcul Rozelor: “În timpul mandatului meu va dispărea noţiunea de baron local” [FOTO]

Sub sloganul„Cunoaște-l pe Klaus”, susținători ai ACL din Arad, Caraș-Severin, Bihor, Hunedoara și Timiș s-au strâns, vineri seară, în Parcul Rozelor din Timișoara, pentru a lua parte la un miting de susținere al candidatul ACL la președinția Româniai, Klaus Iohannis. Pe scena din parc au urcat atât primarul Sibiului, cât și Vasile Blaga, președintele PDL. De asemenea, mai mulți lideri politici precum Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Nicolae Robu sau Gheorghe Falcă au luat, pe rând, cuvântul.

Totuși, ceea ce s-ar fi dorit a fi cel mai mare miting din Timișoara de după Revoluție, n-a avut sorți de izbândă. Asta pentru că, deși au fost așteptați aproximativ 25.000 de oameni, la fața locului n-au ajuns mai mult de 7.000.

Asta nu i-a împiedicat totuși pe cei prezenți să se manifeste pentru susținerea candidatului ACL la președinție, pe care l-au primit cu aplauze puternice. Timp de aproximativ o oră, pe scenă au urcat lideri importanți ai formațiunii, iar la final cei prezenți l-au putut asculta și pe prezidențiabilul Klaus Iohannis, care le-a promis, din nou, “o Românie a lucrului bine făcut”, o Românie fără corupție și fără baroni locali.

” Ne uităm la televizor şi vedem că România este a lor. E România lui Victor Ponta. Au politicieni care fac legi pentru ei, se îmbogăţesc fără măsură, pentru ca voi să plătiţi taxe şi impozite. Peste tot vedem corupţie, scandal şi mizerie. Eu vreau să trăiesc într-o Românie normală, în România lucrului bine făcut. România noastră este altfel decât România lor. În timpul mandatului meu va dispărea noţiunea de baron local. Baronul local este asociat cu corupţia. Dacă dispare corupţia, dispar şi baronii locali”, a declarat Klaus Iohannis.

DSCN9949 DSCN9948 DSCN9946DSCN9943DSCN9945DSCN9944 DSCN9942DSCN9941DSCN9940

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*