Ultimele stiri

La Iulius Mall, primăvara este întâmpinată cu mii de mărţişoare, de la cele realizate din materiale preţioase, la creaţii handmade pline de fantezie

Zeci de expozanţi şi-au anunţat participarea la Târgul de Mărţişor, organizat la Iulius Mall Timişoara, în acest final de săptămână, iar oferta este extrem de diversificată. Îndrăgitele simboluri ale primăverii se regăsesc sub cele mai variate forme şi modele, de la cele pictate pe pânză, hârtie sau piatră, realizate din mărgele, flori naturale, sticlă sau argint, până la creaţii extrem de elegante, tradiţionale sau care transmit mesaje pline de veselie.

Expo Mărţişor se desfăşoară la demisolul Iulius Mall Timişoara, în perioada 26 februarie – 1 martie 2016.

În weekend, la Iulius Mall, toţi cei interesaţi de cele mai noi tendinţe în arhitectură, amenajări interioare şi design sunt aşteptaţi la Târgul Home & Deco. Aici vor avea ocazia să admire mobilier pentru locuinţe, birouri şi grădină, precum şi accesoriile aferente, corpuri de iluminat, perdele, draperii, covoare şi mochete. Totodată, vor putea vedea şi afla amănunte despre cele mai performante instalaţii pentru apă, sanitare, de termoficare, climatizare şi electrice, şi vor face cunoştiinţă cu noile proiecte imobiliare din zonă.

Târgul Home & Deco de la Iulius Mall a ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi se desfăşoară în perioada 26 – 28 februarie, la parter.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*