Ultimele stiri

La propuneri, înainte! La realizări, înapoi!

Nu mai este o noutate că Timișoara a fost de multe ori uitată atunci când a venit vorba de alocarea unor fonduri de la Guvern. Se pare că un singur proiect a primit 5% din valoarea lucrării. Este vorba de Spitalul de Copii. Însă, în repetate rânduri, primarul Timișoarei a adus în atenția opiniei publice că banii nu au intrat în cont.

“Construirea noului  corp la Spitalul de Copii, în parteneriat cu Primăria Timișoara, înseamnă 0 lei până în momentul de față. Tot zero lei sunt, indiferent ce se zice. Hotărâri sunt foarte multe care nu au fost însoțite și de alocarea fondurilor. În momentul în care în conturile Primăriei vor intra banii, vă asigur că voi fi primul care spune că la unul dintre obiective nu e 0 lei, e 5 milioane, 5 milioane însemnând 5% din valoarea obiectivului, să ne înțelegem“, declara Nicolae Robu în urmă cu câteva luni.

Pe parcursul campaniei electorale, una dintre temele tratate în conferințele de presă de la sediul PSD Timiș, a fost legată de alocarea banilor pentru construirea unui nou corp de clădire la Spitalul de Copii din Timişoara.

Referitor la declarațiile primarului Robu în legătură cu banii pentru Spitalul de Copii, deputatul Sorin Grindeanu declara în urmă cu o lună, în plină campanie electorală, că banii nu ar fi avut cum să ajungă în conturile primăriei fără deconturile trimise de la primărie la DSP şi apoi la minister.

„Vizavi de Spitalul de Copii, ori dânsul habar nu are cum funcţionează relaţia cu guvernul, şi asta e foarte grav, ori e a doua explicaţie, rea-voinţă. Lucurile merg astfel: faci lucrări, faci decontul către DSP, ministerul plăteşte. Nici nu vor intra banii în cont câtă vreme nu face decont”, spunea Grindeanu.

Între timp, lucrările la spital au început cu bani de la bugetul local.

Tot în urmă cu câteva luni, Primarul Nicolae Rodu a decis să facă, lunar, un apel către Guvernul României, pentru ca acesta să aloce fonduri destinate obiectivelor de interes major ale Timișoarei. Acesta susținea că Timișoara are în dreptul multor obiective 0 lei.

„Primăria Municipiului Timişoara solicită Guvernului României să stopeze politica de ignorare a Municipiului Timişoara, unul dintre cei mai mari contributori la bugetul centralizat al României, şi să aloce fonduri pentru finanţarea obiectivelor de interes major pentru Timişoara, aflate în jurisdicţia Guvernului”, se preciza într-un comunicat semnat de primarul Nicolae Robu. Pe lista obiectivelor figurau: Centura Sud, Centura Vest, noul racord la autostrada Timișoara-Arad, reparația capitală a Gării de Nord, reabilitarea Teatrului Național/Operei Române, reabilitarea Singogii Cetate, construirea bazinului de înot olimpic și construirea sălii polivalente, dar și construirea noului corp al Spitalului de Copii, în parteneriat cu PMT.

Dar nu se termină aici. După lungi tărăgănări de situație, reprezentanții Guvernului au decis includerea Centurii de Sud a orașului în Master Planul pentru Transporturi și, respectiv, mutarea centrului intermodal înapoi la Remetea Mare. Totuși, vestea proastă este că decizia este luată doar pe hârtie, neexistând nicio certitudine că acest lucru se va întâmpla.

După protestele puternice ale primarului Nicolae Robu, dar poate și din cauză că Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale, presiunea publică și-a spus cuvântul. În dezbaterea publică la care va fi supus Master Planul se vor lua în considerare și cele două puncte. Astfel, este propusă „includerea variantei ocolitoare Timișoara Sud în Scenariul de Referință al Masterplanului”. În document se precizează foarte clar că „recomandarea a fost luată în considerare și va fi inclusă în varianta finală a MPGT”. În ceea ce privește centrul intermodal anunțat în Giroc, în document se arată că „Modificarea locației terminalului intermodal de la Timișoara – Semenic (locația actuală) la aeroportul «Traian Vuia» – alternativa propusă în cadrul dezbaterii publice va fi analizată o dată cu elaborarea raportului de MPGT revizuit. Se au în vedere dificultățile de realizare a unui terminal intermodal de transport”.

Deși social-democrații din Timiș  susțineau sus și tare că neincluderea Centurii de Sud în document este o eroare, se pare că acest lucru ne este chiar așa. Ministrul Ioan Rus, a semnat un document în care se precizează clar că centura nu este necesară și că nu există finanțare pentru ea. Decizia vine după ce, în plină campanie electorală, prim-ministrul Victor Ponta promitea în localitatea timișeană Lunga că obiectivul Timișoarei de a avea Centură de Sud este pe cale să devină realitate.

Concluzia? Centura de Sud se pare că rămâne în momentul de față la stadiul de promisiune.

Sursă foto: Opinia Timișoarei

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*