Ultimele stiri

Legea amnistiei și grațierii ar putea fi respinsă, astăzi, de Camera Deputaților

Legea amnistiei şi graţierii ar putea fi respinsă, astăzi, de Camera Deputaţilor. Actuala majoritate este de acord cu cererea făcută de Klaus Iohannis, câştigătorul alegerilor prezidenţiale. Proiectul este de aproape un an în sertarele comisiei juridice, ceea ce i-a făcut pe cei din opoziţie să acuze puterea că păstrează legea pentru a-i putea salva pe social democraţii care au probleme cu justiția, informează Digi24.ro.

Proiectul prevede graţierea pedepselor cu închisoare de până la 6 ani, inclusiv a faptelor de corupţie.

Legea amnistiei şi graţierii a fost iniţiată în februarie 2013 de către deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că reprezentanţii PSD şi ai celorlalte formaţiuni din coaliţie vor vota, marţi, în Parlament, pentru „respingerea definitivă” a legii amnistiei şi graţierii şi pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei, scrie aceeași sursă.

2 Commentarii pe Legea amnistiei și grațierii ar putea fi respinsă, astăzi, de Camera Deputaților

  1. Asa se procedeaza toti sunt niste mincinosi traaiesc detinuti in paduchi si purici in jeg si scandaluri si politia nu face nimic din contra sunt nepasatori cand nu trebui si acum voi din parlament si noul presedinte zic ca vor respinge legea amnistiei si gratierii dc sunt oameni care nu aubfacut conruptii ca voi si sunt inchisi ca au incercat sa dea sa manance familiei pe cand ceilalti sunt cu servicii si su ce vor iar voi faceti multe si nu va mai inchide la inchisoare

  2. Bonas Niculae // 18 noiembrie 2014 a 20:24 // Răspunde

    Nu-mi place „respingerea”, ce ne vom face noi ca la „telembizor” nu mai aflam „nepretuitele” vesti care ne aduceau la cunostinta in fiecare clipa „ce se mai petrece prin tara”, vom ramane „inculti” si fara a sti ce mai „barfesc” babele pe la colturi. Alte lucruri SERIOASE nu ne intereseaza, rusine celor ce-au respins legea, caci noua demult ne-au rosit obrazul de continutul vestilor.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*