Ultimele stiri

Liderul consilierilor locali PSD, Alfred Simonis, mesaj către primarul Robu, după ploaia de ieri: Timişoara are nevoie şi de proiecte mai mici, nu doar de metrouri şi alte trăznăi

Alfred Simonis

Timişoara a fost sub ape, ieri, din cauza ploii torenţiale care a durat mai bine de două ore. În pasajele Jiul şi Popa Şapcă apa a ajuns să măsoare mai bine de un metru, astfel că mai multe maşini au plutit în pasaj.

Alfred Simonis, liderul consilierilor locali PSD, i-a transmis un mesaj primarului Nicolae Robu, după haosul de aseară. Prin urmare, pesedistul îi transmite edilului şef că Timişoara are mare nevoie şi de realizarea unor proiecte mici.

„Domnule Robu, Nu vă reproşez că pasajele Jiul şi Popa Şapcă au fost inundate, din nou, joi noaptea pentru că, ştiu, nu le-aţi făcut dumneavoastră. Nu vă imput nici măcar faptul că, deşi aveţi mai bine de trei ani de când sunteţi primar, puteaţi rezolva aceste pobleme. Nici ideea de a poziţiona strategic o maşină de intervenţie la Michelangelo, în caz de nevoie, nu este de reproşat. Asta fără să vă gândiţi şi la celelalte pasaje din oraş. De asemenea, nu vă reproşez că vă îngrijiţi doar de proiectele asumate în nume personal, în timp ce oraşul este lăsat de izbelişte. Apropo de apă, nu vă reproşez nici că visaţi la fântâni colorate de milioane de euro. Dar, poate, în ceasul al doisprezecelea conştientizaţi că Timişoara are nevoie şi de realizarea unor proiecte mai mici, dar foarte importante, nu doar de metrouri, grădini suspendate, fantani şi alte trăznăi. Dacă nu doriţi să le faceţi, nu-i nicio problemă. Le facem noi din 2016 încolo”, i-a transmis Alfred Simonis primarului Nicolae Robu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*