Ultimele stiri

Liste de așteptare pentru proteze, la Timișoara

proteza genunchi

Peste 200 de persoane, majoritatea în vârstă, care au nevoie de o proteză de genunchi sau șold au de așteptat șase luni până să poată beneficia de o intervenție chirurgicală în cadrul căreia să li se monteze proteza de care au nevoie.

Clinica II Ortopedie  – Traumatologie din cadrul Spitalului Județean Timișoare primește fonduri de la Ministerul Sănătății, prin programul național de endoprotezare pentru aceste proteze, însă fondurile sunt insuficiente.

“Proteza și cimentul sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Avem liste de așteptare pe șase luni, sunt peste 200 de pacienți. Prin intermediul acestui program național de endoprotezare reușim să rezolvăm, anual, câteva sute de pacienți care vin din toată țara la noi”, a declarat medicul Dan Poenaru, șeful Clinicii II Ortopedie – Traumatologie.

 

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*