Ultimele stiri

Locurile cu cel mai curat aer din România, la mai puțin de 150 de kilometri de Timișoara

Poiana Marului

De câte ori nu ți-ai dorit să respiri aer proaspăt, dincolo de blocurile de beton și țevile de eșapament? Tocmai de aceea am alcătuit o listă cu zonele cu cel mai curat aer din România, unde să poți evada ori de câte ori simți nevoia de aer proaspăt și liniște.

La mai puțin de 150 de kilometri de Timișoara se află Poiana Mărului, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Banat. Zona este situată la 700 de metri altitudine, străjuită de Munții Țarcu și Muntele Mic.

Aici, calitatea aerului este asigurată de patru componente esențiale: ozonul, ionizarea negativă, aerosolii naturali și puritatea. În plus, cercetătorii francezi susțin că aerul din Poiana Mărului este mai curat ca cel din zona Cascadei Niagara, adică ionizarea este de 10 ori mai mare, ea fiind benefică pentru sănătate și prevenind anumite boli.

Astfel, ionizarea negativă contribuie la ușurarea trecerii oxigenului din aer în sânge, influențează favorabil ritmurile respiratorii și cardiace și tulburările endocrine de tot felul sau pe cele de metabolism. Ionii negativi exercită acțiuni calmante asupra cortexului cerebral, facilitând somnul și relaxarea și, de asemenea, prin stimularea producerii de serotonină, reglează somnul și buna dispoziție.

Citește integral articolul pe clicksanatate.ro.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*