Ultimele stiri

Lovitură DURĂ pentru medicii amatori de „atenții”. Cum pot fi acuzați cei care iau șpagă de luare de mită

medic de familie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit, miercuri, că orice medic care este angajat într-o unitate a Ministerului Sănătăţii (MS) este funcţionar public şi, în consecinţă, este subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

Nouă judecători ai ICCJ au fost desemnaţi să dezbată o chestiune de drept privind calitatea de funcţionar public a medicilor din România. În final, ei au hotărât, în unanimitate, că orice medic angajat al unei unităţi ce aparţine Ministerului Sănătăţii are calitatea de funcţionar public.

„Judecătorii au spus că medicul încadrat într-un spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii este funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor articolului 175 di Codul penal, alineatul 1 litera B teza a doua, adică funcţie publică de orice natură. Practic, orice medic de la orice spital al MS este funcţionar public şi, în consecinţă, este subiect activ al infracţiunii de luare de mită”, explică surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, inclusiv la ICCJ au existat judecători care au dat soluţii de achitare unor astfel de medici, despre care s-a constatat miercuri că au calitate de funcţionari, scrie Mediafax.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*