Ultimele stiri

Marian Vasile propune înființarea unei asociații Pro Surduc

Marian Vasile a fost prezent weekend-ul trecut la Surduc alături de Titu Bojin – președintele CJT și Călin Dobra – vicepreședintele CJT. În cadrul  dezbaterii privind problemele cu care se confruntă zona lacului Surduc, Marian Vasile a adus în atenția liderilor şi reprezentanților administrației județene şi locale intenția înființării unei asociaţii Pro Surduc.

Scopul acestei asociații este de atragere a investiţiilor în perioada 2014-2020.

„Vă propun înfiinţarea unei asociaţii Pro Surduc, aceasta poate interpela în Consiliul Judeţean, în Consiliul Local autorităţile astfel încât proiectele să nu fie lăsate deoparte. În definitiv cei care vor beneficia de turism în zonă sunt în cea mai parte timişoreni, şi trebuie să ne gândim în principal la ei”, a spus Marian Vasile.

„Interesul Timișoarei în astfel de parteneriate este legat de sursa de apă potabilă pe care o oferă lacul Surduc, zonă turistică, de agrement și sport și anumite proiecte punctuale (cum ar fi cele legate de producerea și folosirea în regim propriu de energie electrică). Bineînțeles, aceasta atâta timp cât proiectele propuse de comuna Fârdea și Consiliul Județean Timiș ar fi fezabile și valoroase pentru Timișoara și cetățenii ei, completează consilierul personal al lui Robu pe contul său de Facebook.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*