Ultimele stiri

Marian Vasile reactivează consiliul economic consultativ! Organismul va activa pe orice subiect legat de chestiuni economice și se va reuni regulat

O chestiune absolut necesară pentru Timișoara din perspectiva lui Marian Vasile, consilierul personal al primarului Nicolae Robu, este pe punctul de a fi realizată! Este vorba despre reactivarea consiliului economic consultativ al orașului, organism care ar urma să  vină cu iniţiative în ceea ce priveşte proiectele economice ale orașului de pe Bega.

Acest tip de organism a funcționat și în trecut, dar reactivarea lui ar presupune o formă reconfigurată. Astfel, consiliul se va axa doar pe teme economice, nu și alte aspecte precum culturalul sau socialul.

„Trebuie să fi focusat pe un anumit domeniu pentru a avea rezultate eficiente și eu îmi doresc să mă axez pe mediul economic. Aici sunt multe lucruri de făcut și în primul rând trebuie să implicăm toți actorii principali din domeniu”, a declarat Marian Vasile.

Din consiliul economic consultativ al Timișoarei ar urma să facă parte cluburile de afaceri, clusterele, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, dar şi alţii, cum ar fi, Bursa de Mărfuri, băncile, deconcentratele  sau agențiile de dezvoltare.

Organizația ar presupune “dezvoltarea durabilă  și armonioasă a polului de creștere al Timișoarei”.

Consiliul economic consultativ ar putea începe să funcționeze din luna septembrie-octombrie a acestui an, după întoarcerea primarului Robu din concediu. Atunci acest organism va fi pus pe picioare, iar prima ședință ar urma să aibă loc undeva la sfârșitul lunii sempembrie.

“Va exista o procedură de lucru a consiliului economic, care va trebui respectată: ședințe regulate, un anumit mecanism de validare a ideilor și înaintarea lor către polul de dezvoltare, o organigramă de conducere… Vor trebui rezolvate foarte multe puncte pentru ca acest mecanism să poată funcționa, iar implicarea va fi pe bază voluntară, pentru că până la urmă este vorba despre orașul nostru”, a conchis Marian Vasile.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*