Ultimele stiri

Meciul României cu Spania din Fed Cup ar putea fi singura competiţie din ţară la care participă Halep

Peste o săptămână, pe 7 şi 8 februarie, la Galaţi va avea loc cel mai atractiv eveniment sportiv al anului din oraş, posibil chiar din toată ţara: Simona Halep, cel mai popular sportiv român din ultimii ani, va juca alături de Irina Begu, Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru în echipa României la partida cu Spania din Fed Cup, contând pentru turul I al Grupei Mondiale II.

Evenimentul va avea loc la patinoarul „Dunărea”, o arenă care a fost transformată atât de mult, încât acum doar denumirea mai are legătură cu destinaţia pe care o avea în urmă cu o lună, cea de patinoar propriu-zis, cu gheaţă pe care se juca hochei.

Transformarea în arenă de tenis era vineri foarte aproape de finalizare. S-a lucrat inclusiv noaptea, atunci când s-a trasat suprafaţa de joc, s-au montat fileul şi scaunul arbitrului, astfel că mai era puţin de lucru doar la amenajarea lojelor. Acestea erau montate, vineri se lucra la mochetare, operaţiune care era estimată să se încheie până seara, iar de sâmbătă să se intre la curăţenie generală, aspirat praful şi spălat scaunele din tribune.

 

Tot vineri, se mai făceau ultimele reglaje la instalaţia portabilă de iluminat, adusă de o firmă contractată de Federaţia Română de Tenis (FRT), avându-se in vedere că în timpul meciurilor instalaţia proprie a patinoarului nu va putea fi pornită pentru că regulile foarte stricte ale forului internaţional (ITF) nu permit folosirea neoanelor care „bat” direct spre teren.

Mare parte din costuri sunt suportate de Federaţia Română de Tenis, aici incluzând suprafaţa de joc, iluminatul şi sonorizarea, în timp ce aportul municipalităţii poate ajunge la suma de 392.000 lei (aproximativ 90.000 de euro), conform contractului de asociere cu FRT discutat în şedinţa Consiliului Local de joi seară. În această sumă alocată de Primăria sunt prevăzute cheltuieli de cazare, masă şi transport pentru sportivi şi stafful tehnic, de amenajare a arenei sportive şi pentru dineul oficial.

Pentru Simona Halep, locul trei în ierahia mondială WTA, este foarte posibil ca meciurile din Fed Cup de la Galaţi să fie singurele jocuri oficiale pe care le dispută în România în acest an. În urma schimbărilor din calendarul WTA şi a obligativităţilor de participare la anumite turnee impuse primelor zece jucătoarele din clasamentul mondial, sunt şanse minime ca Halep să joacă la ediţia din acest a Bucharest Open.

După partida de tenis România – Spania, administratorii patinoarului estimează că într-o săptămână se va reveni la destinaţia iniţială, instalaţia de frig va fi pornită repede astfel încât pe 15 februarie să se poată intra pe gheaţă.

 

Preluare: Prosport . ro

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*