Ultimele stiri

Mii de studenţi în campusul universitar din Timişoara, încă de dimineaţă, printre muncitori

complexul studentesc

Campusul universitar din Timişoara a fost, în această dimineaţă, mai aglomerat ca niciodată. Asta pentru că studenţii au putut să se cazeze în căminele Universităţii de Vest şi ale Universităţii Politehnica începând cu această dimineaţă. Acesta a fost şi motivul pentru care în special „bobocii”, însoţiţi de părinţi, s-au trezit încă de la primele ore ale dimineţii ca să vină în Complexul Studenţesc.

În aceste zile, însă, este haos în campusul universitar al Timişoarei şi pentru că primarul Nicolae Robu a dat ordine ca aici să înceapă o serie de lucrări, printre care asfaltarea aleilor, realizarea unei zone de fitness în aer liber, dar şi amenajarea spaţiilor verzi. Prin urmare, studenţii, încărcaţi cu bagaje, au aşteptat să le vină rândul pentru a fi cazaţi în cămine printre utilaje şi muncitori.

Aproximativ 13.000 de locuri sunt disponibile pentru studenţi în căminele celor patru universităţi de stat din Timişoara.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*