Ultimele stiri

Ministrul afacerilor externe a vizitat Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă pentru refugiaţi, de la Timişoara: „Prima facilitate de acest tip din lume”

refugiati

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, s-a aflat ieri la Timişoara. Acesta s-a decis să viziteze şi Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă din oraş, care are ca scop găzduirea temporară, în România, a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională, ca urmare a unui risc major în țara de refugiu, până la finalizarea procedurilor de relocare către o ţară de şedere permanentă.

În contextul unui echilibru delicat, în plan internaţional, între activitatea de protecţie a refugiaţilor şi controlul migraţiei, crearea centrului a contribuit la concretizarea conceptului de securitate umană. „Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara este prima facilitate de acest tip din lume, reprezentând un instrument important al politicii de protecție a UNHCR și un model de bune practici, demonstrând, totodată, angajamentul României în acest domeniu prin punerea în practică a conceptului de securitate umană. Centrul se circumscrie principiului solidarității în plan umanitar și dorinței României, în calitate de donator emergent, stat de relocare și promotor al agendei umanitare în forurile multilaterale, de a contribui la procesul de împărțire a responsabilităților în acest domeniu”, a declarat, la Timișoara, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

De la înființare, Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara, care are o capacitate de găzduire de până la 200 de persoane simultan, a oferit adăpost temporar pentru peste 1.700 de refugiați, care au fost relocați în SUA, Australia, Marea Britanie, Canada, Norvegia, Olanda și Suedia.

Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara a fost înfiinţat în baza unui Acord între Guvernul României, Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, semnat la 8 mai 2008.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*