Ultimele stiri

Mircea Albulescu a fost EXTERNAT. Ce vrea să facă actorul după ce se va pune pe picioare

mircea albulescu

Actorul Mircea Albulescu a părăsit, astăzi, în jurul orei 13.00, Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Aici, maestrul a fost supus, în urmă cu aproximativ două săptămâni, de urgență unei intervenții chirurgicale pe inimă, în timpul căreia i-au fost montate 3 bypass-uri. În cazul în care nu ar fi fost operat, medicii timișoreni spun că risca să facă infarct.

Îndrăgitul actor nu a uitat, înainte de a pleca din spital, să-i salute și să le mulțumescă tuturor celor care au avut grijă de el, în perioada cât a fost spitalizat. Deși slăbit, Mircea Albulescu nu și-a uitat simțul umorului, astfel că a făcut și câteva glume înainte de a se urca în mașină, spre aerportul din Timișoara, de unde a plecat cu un avion spre București.

„Nu mă duc acasă, mă duc la spital, mă duc la un spital plin de fete frumoase, de băieţi deştepţi, plin de doctori, care toţi îmi vor spune „stai cuminte, stai cuminte, totul o să fie bine”. O să fie bine până când? Până joi, bineînţeles. Bine că a trecut o perioadă, nu a fost uşor, nu a fost frumoasă, nu am fost nici devreme acasă. Neapărat să fim cu toţii sănătoşi, neapărat cu toţii să venim la teatru, neapărat cu toţii să citim, să ascultăm, să privim gesturile artistice. E un balsam bun pentru sufletul fiecăruia dintre noi”, a afirmat Mircea Albulescu.

Potrivit fiului său Matei, actorul va fi internat la un centru de recuperare, după ce va ateriza la București. Întrebat dacă va mai urca pe scenă, Mircea Albulescu a afirmat că da, după ce-și va reveni.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*