Ultimele stiri

Nicolae Robu contraatacă! De ce nu-l vrea pe Daniel Idolu de la PSD în locul lui Florin Bârsăşteanu în Consiliul Local

Noi scântei între Nicolae Robu și PSD Timiș. Edilul a explicat printr-un comunicat de presă de ce nu a dispus elaborarea unui proiect de HCL pentru cooptarea în Consiliul Local a lui Idolu (PSD), în locul d-lui Bârsăşteanu (PSD).

Iată ce a transmis Nicolae Robu, luni seara

1.         Dl. Bârsăşteanu a fost ales consilier local pe lista USL, prin meritul tuturor partidelor care au constituit USL, şi nu pe lista PSD. Pe cale de consecinţă, aşa cum s-a întâmplat şi atunci când d-nii Sorin Grindeanu (PSD), Petru Ehegartner (PNL) şi Ciprian Bogdan (PNL) au părăsit Consiliul Local, se impune ca acceptul de înlocuire a d-lui Bârsăşteanu să fie dat şi de reprezentantul legal al PNL Timiş (conform protocolului care a stat la baza USL, reprezentarea PC se asigură, implicit, la toate nivelurile, de liderii PNL).

2.         Lista de candidaţi USL a fost întocmită pe principiul parităţii PSD-PNL, PNL angajându-se să cedeze un număr de locuri din cota sa pentru candidaţi ai PC, evident: în ipoteza că ei sunt aliaţi („aliaţi de centru dreapta”, aşa era vorba, ne amintim!), nicidecum adversari! Electoratul timişorean a votat lista USL de consilieri locali văzând pe ea, în primele 15 poziţii, 8 candidaţi de dreapta şi 7 candidaţi de stânga, conform negocierii PSD-PNL, unul din cele 8 locuri ale dreptei fiind pus la dispoziţie de PNL, pentru PC. După repoziţionarea PC, s-a ajuns la situaţia ca în CLT, să fie 9 consilieri de stânga (7 ai PSD şi 2 ai PC) şi doar 6 de dreapta (PNL), ceea ce este în mod strident contrar celor convenite iniţial şi voinţei electoratului. Prin urmare, noi, PNL Timiş, considerăm că se impune, dacă vor exista oportunităţi în acest sens – pentru că la demisii de onoare nu ne putem aştepta, o ştim prea bine! -, refacerea numărului iniţial de consilieri de dreapta (8) sau, în orice caz, estomparea dezechilibrului creat (6 dreapta versus 9 stânga), pe formula 7 dreapta (PNL) şi 8 stânga (PSD+PC). În acest sens, cerem foştilor aliaţi să dea dovadă de un minim fair-play, prin acceptarea refacerii numărului iniţial de consilieri PNL, adică: 7.

3.         Evident, dacă PSD va prezenta, din partea Autorităţii Electorale Permanente sau din partea altei instituţii abilitate a statului o rezoluţie care să stipuleze că, în contextul în speţă, nominalizarea candidatului îndrituit să ocupe locul vacantat în CL, revine PSD, atunci subsemnatul, din postura de Primar, voi lua act şi voi proceda în consecinţă, chiar dacă, din postura de Preşedinte PNL Timiş, voi vedea că foştii aliaţi se vor dovedi lipsiţi de minimul fair-play invocat mai sus.

4.         Îmi exprim speranţa că, în oricare din variantele de soluţionare a litigiului politic la care s-a ajuns, consilierii locali PSD+PC vor pune în prim plan, în pofida declaraţiilor belicoase făcute, interesele Timişoarei şi timişorenilor şi nu interesele partinice şi vor renunţa la provocările continue la adresa mea, în încercarea de a mă împiedica să produc alte şi alte rezultate dătătoare de satisfacţie pentru timişoreni -cum am produs, din belşug, în aceşti doi ani de mandat, chiar fără a beneficia de vreun ajutor guvernamental! -.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*